Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat joi pentru AFP că se aşteaptă la „niveluri ridicate” de cazuri de COVID-19 în această vară, în Europa şi a făcut apel la monitorizarea îndeaproape a virusului după o triplare a cazurilor zilnice în ultima lună.
„Pe măsură ce ţările din Europa au ridicat măsurile sociale care erau în vigoare, virusul va circula la niveluri ridicate în timpul verii”, a declarat Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa.
„Virusul nu dispare doar pentru că ţările încetează să-l monitorizeze. El continuă să contamineze, continuă să se modifice şi încă ucide”, a subliniat el într-o declaraţie scrisă pentru AFP.
Având la bază subvarianta Omicron BA.5, numărul de cazuri din aproximativ cincizeci de ţări din zona OMS Europa s-a apropiat de 500.000 pe zi în această săptămână, de la circa 150.000 pe zi la sfârşitul lunii mai, potrivit datelor publicate de organizaţie.
După ce au fost înregistrate 4.000 până la 5.000 de decese pe zi mare parte din iarnă, numărul deceselor rămâne în prezent la un nivel scăzut de aproximativ 500, comparabil cu nivelul din vara 2020.
Aproape toate ţările europene prezintă un număr în creştere al cazurilor de infectare, Portugalia, Luxemburg, Franţa, Grecia, Cipru, Germania şi Austria având cea mai mare incidenţă.
„Sperăm că programele importante de vaccinare pe care majoritatea statelor membre le au în vigoare, dar şi infectările anterioare, vor însemna că vom evita cele mai grave consecinţe pe care le-am văzut mai devreme în pandemie”, a spus Hans Kluge.
„Cu toate acestea, recomandările noastre rămân în vigoare”, a subliniat el.
OMS face apel la europeni să continue să se autoizoleze dacă au simptome respiratorii, să verifice dacă vaccinările lor sunt la zi şi să poarte mască în locurile aglomerate.
„Trebuie să continuăm să urmărim virusul pentru că dacă nu facem acest lucru devenim din ce în ce mai orbi la modurile de transmitere şi la evoluţia (lui)”, a notat directorul OMS Europa.
Hans Kluge a solicitat, de asemenea, statelor membre să îşi mărească şi mai mult nivelul de vaccinare. „Imunitatea ridicată a populaţiei şi alegerile făcute pentru a reduce riscul pentru persoanele vârstnice vor fi cheia pentru prevenirea unei mortalităţi suplimentare în această vară”, a adăugat acesta.