Parlamentul European şi-a exprimat regretul faţă de încercările de şantajare a Ucrainei pentru a se preda Rusiei şi consideră că este contraproductiv şi periculos ca Statele Unite să încerce să negocieze o încetare a focului cu Rusia excluzând Kievul şi alte ţări europene din acest proces, potrivit agenției de presă EFE.
Într-o rezoluţie fără caracter obligatoriu, adoptată cu 442 de voturi pentru, 98 împotrivă şi 126 abţineri, europarlamentarii subliniază că „iniţiativa administraţiei Trump are ca efect împuternicirea Rusiei, deoarece arată că politicile agresive nu sunt pedepsite, ci recompensate”.
„Actualele încercări ale guvernului Statelor Unite de a negocia o încetare a focului şi un acord de pace cu Rusia, excluzând Ucraina şi alte state europene, cărora le este prezentat un rezultat fără a avea o participare semnificativă, sunt contraproductive şi periculoase”, a subliniat Parlamentul European în rezoluţie.
„Având în vedere istoricul de încălcări ale acordurilor anterioare şi ale principiilor fundamentale ale dreptului internaţional de către Rusia, pacea poate fi atinsă numai prin forţă, în special prin garanţii de securitate efective”, susţine textul adoptat la Strasbourg de europarlamentari.
Rezoluţia, axată pe exprimarea sprijinului faţă de Ucraina la trei ani de la începutul războiului, avertizează în mai multe rânduri în legătură cu o îngrijorare crescândă cu privire la schimbarea poziţiei Washingtonului faţă de conflict după sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, schimbare „care a inclus învinuirea în mod deschis a Ucrainei pentru război, suspendarea ajutorului militar şi încercarea de a constrânge Ucraina”.
Din perspectiva Parlamentului European, cele mai recente evenimente ar trebui să servească drept „ultimul apel de trezire” pentru ca Uniunea Europeană să se poziţioneze ca principal partener al Ucrainei şi să lucreze activ pentru a menţine cel mai larg sprijin internaţional posibil pentru Kiev.
În paralel, textul rezoluţiei solicită statelor membre să îşi crească şi să accelereze în mod substanţial sprijinul militar, în special furnizarea de arme şi muniţie, precum şi instruirea, ca răspuns la nevoile stringente ale Ucrainei, pentru a ajunge la un nivel la care sprijinul militar pentru Kiev să ajungă la cel puţin 0,25% din PIB-ul anual.