Patru evenimente marca „Madrigal” la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2024

Lifestyle

La invitaţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi Programul Naţional Cantus Mundi desfăşoară pe toată durata Festivalului o suită amplă de evenimente culturale, la care sunt invitaţi spectatori de toate vârstele.

Gala de deschidere, spectacol-poem despre prietenie
Într-o ediţie FITS care sărbătoreşte Prietenia, Corul Madrigal invită publicul la un spectacol-poem, cu participarea extraordinară a invitaţilor Constantin Chiriac, Pippo Delbono şi Tim Robbins. În curtea Casei Altemberger, vechea primărie a Sibiului şi cel mai mare ansamblu gotic civil din România, construit în secolul al XV-lea, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, prezintă un repertoriu extins, cu lucrări din Renaştere, până la creatorii contemporani.
Regia spectacolului este semnată de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturica.

Spectacolul poate fi vizionat LIVE şi online, cu bilete disponibile AICI
61 de ani în 6 expoziţii: trecut, prezent şi viitor
Între 22 şi 30 iunie, la Muzeul Naţional Brukenthal, Corul Madrigal prezintă Muzeul Madrigal, cu 6 expoziţii emblematice: Madrigal în Valea Jiului; Madrigal Experience; Madrigal Media – discografie, brand, editorial; Costumul Madrigal – 40 de costume care au scris şi scriu o istorie culturală unică; Spectacolul Madrigal – 4 diorame cu experienţe senzoriale complete; Madrigal for Babies şi Cantus Mundi: Muzica pentru toţi – o strategie culturală pentru viitor.

Programul de vizitare al expoziţiilor este cel al Muzeului Naţional Brukenthal.
Revista Madrigal
Pe 26 iunie, la ora 11:00, la Bursa Internaţională de Spectacole de la Sibiu – Hotel MyContinental, Faust Hall, Corul Madrigal lansează primul număr al revistei sale trimestriale dedicate artelor spectacolului din România.
O premieră editorială marca Madrigal, revista conţine 244 de pagini de interviuri, cronici şi cele mai noi informaţii despre proiectele Corului Madrigal şi ale partenerilor şi colaboratorilor săi, nume şi instituţii marcante ale vieţii noastre culturale.

Revistă, al cărei redactor-şef este Monica Lup, se distribuie gratuit.
„Ritualuri”, un spectacol grandios
FITS se încheie pe 30 iunie, ora 21:00, la Muzeul ASTRA cu Spectacolul Extraordinar „Ritualuri”, susţinut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu.

Spectacolul, semnat de regizorul Emil Pantelimon, în scenografia lui Vladimir Turturica, este dedicat unor ritualuri universale – pentru pace, de lume, religioase şi pentru natură şi se va desfăşura pe malul lacului Dumbravă.
După spectacol, 12 scene ale ritualurilor vor fi activate în tot Muzeul ASTRA, până la ora 01:00 dimineaţa. Zona din jurul lacului va deveni un univers performativ, în care publicul va interacţiona cu actori, coruri de copii Cantus Mundi, Baletul Operei Comice pentru Copii, femeile de la şezătoarea din Ozun, Corul lipovenilor de la Brăila, percuţioniştii Young Beats şi Zoli Toth şi va participa la recitaluri ritualice de bocet, de bucurie, de trecere sau de blesteme, toate colorate într-un show de video mapping proiectat în pădurea Muzeului ASTRA.

La Muzeul ASTRA vor fi prezente corurile de copii din Cantus Mundi: „Waldorf” Iaşi, dirijor Daniel Popă, „Unirea” Focşani, dirijor Ana-Maria Rusu, Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, dirijor Nicoleta Ţâmpu şi „Junior VIP” Cluj-Napoca, dirijor Anca Mariaş,

Spectacolul Extraordinar „Ritualuri” va fi prezentat şi în avanpremieră sâmbătă, pe 29 iunie, de la ora 22:00.
Participarea la evenimente se face cu achiziţionarea biletelor de acces în Muzeul ASTRA.
Evenimentele Corului Madrigal la Sibiu se desfăşoară în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul ASTRA şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *