Pe 2 iunie se redeschide Grădina cu Filme – Cinema & More din Piaţa Alexandru Lahovari

Lifestyle

Primăria Capitalei prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, redeschide, în data de 2 iunie 2022, Grădina cu Filme – Cinema & More din Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7, spaţiu care propune un program artistic diversificat în cel de-al nouălea sezon: proiecţii de filme, concerte acustice (Partizan, Maria Răducanu, JazĂş, Bogdan Simion & Lăutarii de mătase), sesiuni Q&A cu personalităţi din industria cinematografică din România, spectacole de teatru şi show-uri de stand-up comedy.

Grădina cu Filme – Cinema & More este un proiect care a reuşit să se impună, de-a lungul celor opt ediţii, drept una dintre cele mai apreciate locaţii culturale estivale din centrul Bucureştiului, recreând atmosfera grădinilor de vară într-un spaţiu dedicat artei cinematografice, teatrului, muzicii şi dezbaterilor culturale.

Înainte de toate, Grădina cu Filme este un spaţiu de promovare a producţiilor cinematografice în cele mai diverse forme, prin serile speciale dedicate filmului românesc şi filmului european – programe care au devenit deja o tradiţie pentru publicul cinefil din Bucureşti, precum şi prin serile dedicate filmelor internaţionale.

PROIECŢII DE FILM
Cea de-a noua ediţie #GradinacuFilme se desfăşoară în perioada 2 iunie – 2 octombrie 2022, de joi până duminică, şi continuă cu succes două dintre cele mai cunoscute programe: Seara Filmului Românesc – deja un reper în programul spaţiului, cu dezbateri din lumea cinematografiei autohtone şi un program curatoriat de Ileana Bîrsan şi Seara Filmului European, prin care aduce în prim plan perspective culturale şi cinematografice unice, în parteneriat cu institute culturale şi ambasade din România.

Publicul este invitat să descopere şi în anul 2022 filme româneşti, alături de criticul de film Ileana Bîrsan, care va susţine după fiecare proiecţie o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizori, actori, producători sau protagonişti de renume din industria cinematografică românească, implicaţi în producţia peliculelor difuzate în seara respectivă.

Joi, 2 iunie, de la ora 21:00, filmul documentar ,,#newTogether – gânduri despre un nou împreună”, în regia lui Carmen-Lidia Vidu, va deschide seria proiecţiilor din cadrul programului Seara Filmului European. Filmul, proiectat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac Bucureşti, invită prietenii Grădinii cu Filme la o sesiune Q&A moderată de Andrei Popov. Filmul „Haita noastră”/,, Kulon falka” (Ungaria, 2021) va fi proiectat pe 16 iunie, de la ora 21:00, iar „Gustul foamei”/,,Smagen af sult” (Danemarca-Suedia, 2021) va fi proiectat, în parteneriat cu Ambasada Regatului Danemarcei în România, pe 17 iunie, de la ora 21:00.

Programul este completat de Seara Filmului Internaţional, care reuneşte, în prima lună, titlurile „Nomadland” – 5 iunie, „Dune” – 11 iunie, „King Richard” – 12 iunie, ,,Cruella” – 23 iunie şi „Coco avant Chanel” – 25 iunie, de la ora 21:00.

CONCERTE ACUSTICE
Programul Grădinii cu Filme va oferi şi în acest an un mix muzical, din punct de vedere al stilurilor abordate. Pe 3 iunie, trupa Partizan aduce în Grădină rock, industrial, post punk românesc, iar pe 10 iunie, Maria Răducanu ne oferă-n dar, de Ziua Naţională a Portugaliei – concertul ,,DOR DE FADO”. În data de 18 iunie, trupa JazĂş încântă publicul cu influenţe din funk, soul şi bossa nova, iar pe 24 iunie – de Ziua Universală a Iei, la concertul Bogdan Simion & Lăutarii de mătase, cântecele culese din toată ţara şi măiestria instrumentiştilor creează un adevărat cadru de celebrare a #IEI!

TEATRU ŞI STAND-UP COMEDY
Spectacolele de teatru în aer liber nu vor lipsi nici în acest an. În programul lunii iunie se regăseşte spectacolul „Scrisori de dragoste”, o producţie Teatrelli/CREART, în regia lui Mircea Cornişteanu, cu Cerasela Iosifescu şi Claudiu Bleonţ, pusă în scenă pe 19 iunie, de la ora 21:00.
An de an, atmosfera relaxantă din Grădină este întreţinută de cunoscuţi comedianţi care aduc pe scenă frânturi amuzante din viaţa de zi cu zi. Pe 4 iunie, de la ora 20:30, umorul este garantat de Bogdan Mălăele şi Victor Băra, care promit un show dinamic şi senzaţional.

Astfel, vara aceasta, Grădina cu Filme – Cinema & More devine, pe rând, un cinematograf în aer liber, o ,,sală” de concerte acustice unde vor cânta unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti, un club de comedie prin spectacolele de stand-up comedy şi un teatru de vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *