Polonia își va crește cheltuielile pentru apărare la 4,8% din Produsul Intern Brut în 2026 a anunțat joi ministrul de externe, Radoslaw Sikorski, într-un discurs susținut în parlamentul de la Varșovia, potrivit agenției dpa.
Bugetul total alocat apărării se ridică la 46,6 miliarde de euro, iar peste jumătate din sumă va fi direcționată către achiziții de echipamente militare.
Sikorski a subliniat că Polonia trebuie să dispună de „o armată capabilă permanent să îl descurajeze pe președintele rus Vladimir Putin”, în contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor persistente pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
În 2025, Polonia a alocat 4,7% din PIB pentru apărare, unul dintre cele mai ridicate niveluri din rândul statelor membre ale NATO.
Decizia de majorare vine pe fondul noilor ținte stabilite de Alianță în iunie anul trecut, când statele membre au convenit ca bugetele naționale să includă cel puțin 3,5% din PIB pentru cheltuieli de apărare propriu-zisă, la care se adaugă 1,5% pentru domenii conexe, precum infrastructura strategică.
Obiectivul pe termen mediu al NATO este atingerea pragului de 5% din PIB pentru apărare și securitate, un nivel fără precedent după încheierea Războiului Rece.
În comparație, Germania, care este vecină a Poloniei și, la rândul ei, membră NATO și a Uniunii Europene, intenționează să ajungă la 3,5% din PIB pentru apărare abia în 2029.
În declarații prezentate Comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului polonez, Sikorski a avertizat că apărarea flancului estic al NATO, în cazul unui posibil atac rusesc, ar costa „cel puțin 1.200 miliarde de euro, aproape cât șase ani de funcționare a statului polonez”.
Creșterea accelerată a bugetului militar confirmă poziționarea Varșoviei drept unul dintre cei mai activi susținători ai consolidării capacităților de apărare ale Alianței în Europa Centrală și de Est.

