Portugalia a intrat de vineri în a doua carantină la nivel național

Externe

Portugalia a intrat începând de vineri în a doua carantină la nivel naţional, pentru a frâna răspândirea epidemiei de COVID-19, care a înregistrat miercuri noi recorduri în ţară, a anunţat premierul portughez Antonio Costa, informează AFP, potrivit Agerpres.

Noile restricţii sanitare corespund în linii mari celor care au fost deja în vigoare în martie şi aprilie, însă de această dată şcolile vor rămâne deschise, a precizat premierul portughez la finalul unei şedinţe de guvern extraordinare.

Portugalia a confirmat până în prezent cel puţin 72 de cazuri de infectare cu mutaţia coronavirusului descoperită în decembrie în Marea Britanie.

Apariţia acestei mutaţii şi în Portugalia coincide cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19 confirmate în această ţară şi de asemenea a deceselor asociate acestei boli, marţi fiind înregistrate 7.259 de noi infectări şi 155 decese.

În faţa acestei situaţii, toate partidele au susţinut în parlament decizia guvernului condus de socialistul Antonio Costa de a institui un nou lockdown pentru o durată de cel puţin o lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *