Premierul Ciolacu – Investim peste 20 de miliarde de euro până în 2030 în infrastructura de transport

Politica

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit vineri, la începutul şedinţei de Guvern, despre rezultatele economice ale vizitei pe care a făcut-o în Italia și a anunţat că vor fi investiţi 20 de miliarde de euro până în 2030 în infrastructura de transport, dintre care 13 miliarde vor fi pe zona rutieră, iar 7 miliarde în cea feroviară.

“Avem ședință de guvern astăzi, după ce ieri am avut şedință comună a guvernelor României și Italiei, de la Roma, unde componenta economică a fost extrem de solidă. Mă refer la înțelegerea în domeniul energiei, semnată de Nuclearelectrica cu compania Ansaldo pentru retehnologizarea Unității 1 şi construirea unităților 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă. Statul italian, prin Agenția de Susținere a Exporturilor, este parte a acestui proiect, asigurând o finanțare de până la 2 miliarde euro.

De altfel, la forumul economic desfășurat la Roma, interesul companiilor italiene pentru România a fost unul deosebit de mare. Într-adevăr, este o miză uriașă. Investim peste 20 de miliarde de euro până în 2030 în infrastructura de transport, 13 miliarde pe zona rutieră și 7 miliarde în cea feroviară. Ştim cu toții, astfel de investiții în infrastructură, dar și în educație și sănătate, îi pot determina pe românii plecați la muncă în străinătate să se întoarcă acasă.

Tot legat de infrastructură, azi se mai semnează un contract de lucrări la un lot de pe Autostrada Unirii A8 de 30 de kiloemtri şi am înțeles de la domnul ministru Boloș că România a atras, în premieră, 2 miliarde de euro din emiterea de obligațiuni verzi, bani cu care putem finanța inclusiv proiecte precum tronsoane de metrou sau căi ferate integral electrice.

Trecem la zona de agricultură, aprobăm două Hotărâri de Guvern prin care peste 1,2 miliarde de lei vor ajunge la fermierii din zonă din sectorul vegetal și zootehnic, în contul cererilor depuse în cursul anului trecut. Fondurile reprezintă ajutoarele naționale tranzitorii finanțate din fonduri europene. De aceste sume vor beneficia peste 550.000 de fermieri din sectorul vegetal și 200.000 de fermieri din cel zootehnic.

Avem în primă lectură un act normativ foarte important. Trebuie să asigurăm în continuare persoanelor din categoriile vulnerabile dreptul la ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie pentru cât a rămas din sezonul rece. Astfel, majorările de pensii sau salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestor forme de sprijin. Fără această măsură, multor români le-ar înceta aceste ajutoare sau le-ar primi în valori mai mici. Ar fi profund incorect să ajungem la asemenea situaţii, mai ales în acest moment. Aşadar, luăm această decizie de exceptare, fiind vorba de viaţa a circa 800.000 de familii, ce beneficiază de aceste ajutoare.

Azi mai rezolvăm una dintre solicitările esențiale ale transportatorilor: devin funcționale benzile dedicate vehiculelor înmatriculate în Uniunea Europeană. De ieri s-a deschis circulația pe o asemenea bandă în Vama Calafat, iar de azi la Nădlac 2 și Borş 2. Urmează și Vama Giurgiu în curând, iar astfel transportatorii noștri vor avea prioritate în fața transportatorilor din Ucraina sau Turcia. Acordăm azi un ajutor de stat de peste 386 de milioane de lei Complexului Energetic Oltenia pentru achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seară în acest an.

În fine, continuăm procesul de reorganizare a administrației centrale și de reducere a posturilor cu încă două ministere. Este vorba despre Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ne vom ține de calendarul prevăzut astfel încât, la jumătatea anului, toate ministerele să aibă o structură mai suplă și eficientă, cu proceduri care să reducă birocrația. Vă mulțumesc!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *