Premierul Cîţu –„Ne mutăm spre direcţia în care România nu mai este o ţară cu salarii mici”

Politica

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că datele privind inflaţia prezentate luni de Banca Naţională a României (BNR) reprezintă o estimare, însă există şi cifre „interesante” privind veniturile, care arată că România merge în direcţia în care „nu mai este o ţară cu salarii mici”.

„Este o estimare a Băncii Naţionale. Eu vă spun că am văzut ieri nişte cifre foarte interesante, cum mai mult de 1% dintre angajaţii din România au un salariu mai mare de 3.000 de euro net, cum creşte ponderea celor care au salarii mai mari de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că ne mutăm spre direcţia pe care eu am vrut-o, într-un moment în care România nu mai este o ţară cu salarii mici, nu mai este o destinaţie pentru cei cu salarii mici.

România devine o destinaţie pentru investiţii cu valoare adăugată mare şi nu mai este o destinaţie pentru salarii mici”, a susţinut Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL. El a precizat că oportunităţile sunt mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite, iar că salariile sunt determinate de cerere şi de ofertă, nu de intervenţia Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *