catu

Premierul desemnat Florin Cîţu şi-a depus mandatul – înainte de votul din Parlament

Politica

Premierul desemnat Florin Cîţu şi-a depus mandatul,joi, înainte de votul din Parlament.

Anunţul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, cu jumătate de oră înainte de şedinţa în care urma să fie dat votul de învestitură. „Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

”Un mesaj important pentru români.
Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemant Președintelui României.

Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România.
Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile.

Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru.

Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi.

Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie.

Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi.

Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează.
Mulțumesc pentru încredere și susținere.” , a scris Florin Cîțu într-un mesaj pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *