Premierul Libanului solicită o rezoluție ONU privind încetarea focului între Israel și Hezbollah

Externe

Premierul libanez, Najib Mikati, a chemat vineri ONU să adopte o rezoluţie pentru o „încetare imediată a focului” în luptele dintre Israel şi Hezbollah, la o zi după loviturile israeliene asupra Beirutului soldate cu 22 de morţi în 117 răniţi, potrivit AFP.

Într-un discurs în direct, Mikati a reiterat angajamentul guvernului libanez de a desfăşura armata la frontiera cu Israelul pentru a permite o încetare a focului şi a afirmat că Hezbollah este ‘de acord’ în această privinţă, scrie Agerpres.

Guvernul „va cere Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie privind o încetare totală şi imediată a focului”, a spus premierul libanez.

El a dat asigurări că guvernul său este „angajat într-o aplicare integrală a rezoluţiei 1701”şi mai ales faţă de „desfăşurarea armatei în sud şi întărirea prezenţei acesteia de-a lungul frontierei”.
Rezoluţia 1701, care a pus capăt războiului dintre Israel şi Hezbollah în 2006, prevede încetarea ostilităţilor de cele două părţi ale frontierei şi că doar forţele de menţinere a păcii ale ONU şi armata libaneză pot fi desfăşurate în sudul Libanului.

„Hezbollah este de acord asupra acestei chestiuni”, a adăugat Mikati.
O sursă guvernamentală libaneză a declarat miercuri pentru AFP că Hezbollah informase autorităţile libaneze despre acordul său pentru o încetare a focului cu Israel în chiar ziua în care liderul mişcării, Hassan Nasrallah, a fost ucis de o lovitură israeliană pe 27 septembrie.

Până atunci, Hezbollah condiţiona orice încetare a focului în Liban de oprirea ofensivei israeliene în Gaza.
De asemenea, prim-ministrul Mikati a denunţat drept o ‘crimă’ atacurile împotriva Forţei interimare a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), vizată două zile la rând de tiruri israeliene care s-au soldat cu răniţi în rândurile acesteia.
Din octombrie 2023, mai mult de 2.100 de persoane au fost ucise în Liban, dintre care aproape 1.200 după escaladarea declanşată pe 23 septembrie, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP pe baza unor cifre oficiale. Conform ONU, numărul persoanelor strămutate în interiorul Libanului este de 600.000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *