Premierul Marcel Ciolacu va efectua, în perioada 14-15 februarie, o vizită de lucru la Roma, unde va participa la cea de-a treia şedinţă comună a Guvernelor României şi Italiei, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental, informează Executivul într-un comunicat.
Prim-ministrul va avea mai multe întrevederi la nivel înalt cu oficiali italieni şi se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii de române din Italia.
Astfel, premierul Ciolacu va avea convorbiri cu prim-ministrul Republicii Italiene, Georgia Meloni, şi va participa la întrevederea în plenul celor două delegaţii oficiale şi la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale sectoriale.
Programul vizitei va include şi o întrevedere cu primarul oraşului Roma, Roberto Gualtieri.
O componentă importantă a vizitei este cea economică, context în care mai mulţi membri ai delegaţiei vor participa la Forumul Economic româno-italian.
„Organizarea celui de-al treilea Summit Interguvernamental este o dovadă a caracterului strategic şi privilegiat al relaţiei bilaterale dintre România şi Italia şi reflectă potenţialul extraordinar pe care îl vom dezvolta împreună, în beneficiul statelor şi cetăţenilor noştri. Românii formează o comunitate puternică în Italia, iar italienii reprezintă cea mai mare comunitate de antreprenori din România, fapt ce întăreşte colaborarea noastră specială. Italia este între cei mai importanţi parteneri economici ai României, iar organizarea Forumului Economic axat pe domenii precum IT&C, energie, industria prelucrătoare şi mecanică, infrastructură, industria agro-alimentară este încă un prilej excelent pentru creşterea cooperării noastre economice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi primit în audienţă de Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Vatican, şi va avea o întrevedere cu Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.
Din delegaţia guvernamentală care-l va însoţi pe şeful Guvernului în Italia vor face parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu Oprea.
Informaţii suplimentare:
Relaţia bilaterală româno-italiană are la bază Parteneriatul Strategic încheiat la 17 aprilie 1997, ridicat la nivel de Parteneriat Strategic Consolidat, la 9 ianuarie 2008.
Prima şedinţă comună de Guvern (G2G) România-Italia a avut loc în anul 2008, la Roma, iar cea de-a doua în 2011, la Bucureşti.
După 13 ani de la organizarea ultimei şedinţe comune de guverne, la Bucureşti, cea de-a treia şedinţă între Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Italiei are ca obiectiv valorificarea Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România şi Italia şi impulsionarea suplimentară a cooperării în plan bilateral, european şi euroatlantic.
Documente ce vor fi semnate cu ocazia reuniunii:
– Declaraţia actualizată a Parteneriatului Strategic Consolidat – stabileşte priorităţile de cooperare pentru perioada următoare în baza convergenţei de interese între cele două state;
– Mai multe documente de cooperare bilaterală sectorială în domenii precum antreprenoriat şi IMM, turism, protecţia civilă etc.
În plan economic, Italia este de mai mulţi ani al doilea partener comercial al României, cu o pondere în schimburile comerciale totale al ţării noastre de aproximativ 9,5%.
Datele pentru primele zece luni ale anului 2023 consemnează o nouă creştere a comerţului bilateral, de aproximativ 3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, atingând valoarea nominală de 16,9 miliarde EUR.