Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a estimat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea încheia „meci nul”, ilustrând acest conflict ca un meci de fotbal, potrivit agenției de presă DPA.
„Ucraina nu va câştiga pe câmpul de luptă. Ucrainenii şi Occidentul îşi dau seama de acest lucru. Aşadar, trebuie să te mişti, trebuie să ajungi la un acord”, a spus Lukaşenko la o conferinţă de securitate desfăşurată în capitala belarusă Minsk. „Şi trebuie făcut imediat, pentru că ar putea fi meci nul. Folosesc limbajul sportiv aici”, a completat el, amintind de ocazia irosită a semnării unui acord între Kiev şi Moscova în martie 2022, după ce Rusia lansase invazia în Ucraina pe 24 februarie acel an.
Belarusul, aliat al Rusiei, căreia i-a permis în această invazie să folosească teritoriul său pentru a pătrunde în nordul Ucrainei, a găzduit în martie 2022 negocieri ruso-ucrainene, continuate apoi la Istanbul, unde aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final, potrivit Moscovei, a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului.
Prezent joi la conferinţa de securitate de la Minsk, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, nu a împărtăşit însă ideea lui Lukaşenko despre încheierea războiului ruso-ucrainean ca un „meci nul”, în contextul în care trupele ruse înaintează pe frontul din estul Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Luhansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în 2022 la Istanbul.
Cererea lui Putin a fost respinsă categoric de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, în special SUA, care au precizat că sprijină doar „formula de pace” prezentată la sfârşitul anului 2022 de preşedintele ucrainean Voldimir Zelenski şi care prevede în principal retragerea necondiţionată a tuturor trupelor ruse din Ucraina, inclusiv din peninsula anexată Crimeea, şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional.