MAPN

Președintele Klaus Iohannis a câștigat procesul cu MAPN

Politica

Ministerul Apărării Naționale a pierdut procesul cu președintele Klaus Iohannis, în privința numirii lui Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei.

Curtea de Apel București, a respins vineri, cererea făcută de Ministerul Apărării de a anula decretul de numire a generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Armatei.

”Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ministerul Apărării Naţionale prin ministrul apărării naţionale, invocată de pârâţii Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Ciucă Gh. Nicolae Ionel, ca nefondată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Prezidenţiale, Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Ciucă Gh. Nicolae Ionel, ca nefondată.

Respinge, în temeiul art.5 alin.(1) lit. b) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea formulată de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale prin ministrul apărării naţionale, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Ciucă Gh. Nicolae Ionel, având ca obiect anularea decretului nr.1331/28.12.2018, ca fiind inadmisibilă în privinţa controlului judecătoresc în contenciosul administrativ asupra actelor de comandament militar definite de art.2 alin.1 lit.l) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Obligă reclamantul Ministerul Apărării Naţionale la plata către pârâtul Ciucă Gh. Nicolae Ionel a sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată, astăzi, data de 29 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în temeiul art.402 Cod procedură civilă.”,se arată în minuta deciziei.

Anterior, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 31 ianuarie, să suspende decretul preşedintelui Iohannis prin care a prelungit mandatul lui Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei.

La scurt timp după decizia instanţei, MApN a anunţat că pe funcţia de locţiitor al şefului SMAp a fost împuternicit generalul-locotenent Laurian Anastasof. Suspendarea decretului a fost dispusă până la soluționarea dosarului.

MApN a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, decretul prin care a fost prelungit mandatul de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea şi anularea decretului.
Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *