Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).
“Această zi marchează un moment special în istoria Serviciului de Protecţie şi Pază – împlinirea a 30 de ani de la înființare, ca autoritate a statului cu atribuţii în cadrul sistemului național de securitate.
De-a lungul acestor trei decenii de activitate, v-ați evidențiat prin profesionalism și competență în îndeplinirea tuturor misiunilor derulate atât la nivel național, cât și internațional.
Adaptabilitatea și preocuparea constantă pentru îmbunătățirea performanțelor individuale și colective au sporit eficiența colaborării cu celelalte instituţii componente ale sistemului naţional de securitate, precum şi cu serviciile omoloage din străinătate.
Aniversarea de astăzi are loc într-un moment dificil, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2. Mai mult, în acest context global complicat, marcat de multe provocări și incertitudini în domeniul securității, este cu atât mai important să continuați să vă adaptaţi metodele și mijloacele pentru executarea misiunilor specifice unei structuri moderne, eficiente și pregătite să acționeze în condiții de risc.
Îmi exprim aprecierea pentru întreaga activitate pe care Serviciul de Protecție și Pază o desfășoară în slujba României și vă încurajez să vă îndepliniți misiunile cu același devotament și cu loialitate față de țară, consolidând prestigiul dobândit în toți acești ani.
Pe această cale, transmit întregului personal al instituţiei dumneavoastră urări de sănătate și putere de muncă, alături de întreaga mea considerație”, a transmis, șeful statului.