Președintele Klaus Iohannis la Gala „Women in Economy 2020”

Lifestyle Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri seară, la Ateneul Român, la Galea „Women in Economy 2020”, unde a susţinut un discurs, potrivit Administrației Prezidențiele.

“Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la acest eveniment festiv dedicat recunoașterii contribuțiilor valoroase și consistente aduse de femei la dezvoltarea economică și socială a României.

Am încurajat constant participarea într-un număr cât mai mare a doamnelor în toate aspectele care țin de afaceri, de mediul asociativ, dar și de implicarea politică. De aceea, felicit organizatorii pentru această inițiativă și, bineînțeles, pe doamnele premiate în această seară pentru modul în care s-au făcut remarcate în domeniile lor de activitate. Performanța și excelența sunt cuvintele cel mai bine alese pentru a defini munca dumneavoastră!

Doamnelor și domnilor,
România normală este o Românie competitivă într-o Europă a valorilor democratice. Modul în care înțelegem să acordăm atenție importanței valorilor și ierarhiei acestora în societate ne definește nu doar ca oameni, ci și ca țară.

Noi, românii, credem în valorile fundamentale ale civilizației europene, în democrație și libertate. Credem în dreptate, pluralism politic, stat de drept, integritate, egalitate în fața legii. Și, mai mult decât orice, credem în libertatea de a alege pentru noi și de a acționa conform alegerilor făcute.

Cred cu tărie că economia liberei inițiative este cea care asigură prosperitate durabilă și garantează stabilitatea democratică și că spiritul antreprenorial rămâne cel mai eficient motor al unei economii dinamice, competitive și inovatoare. De aceea, o parte importantă a activităților primului meu mandat a fost dedicată susținerii inițiativei antreprenoriale și a valorilor economiei de piață. Am ascultat și am sprijinit prioritățile mediului de afaceri în legătură cu predictibilitatea și stabilitatea. Am recunoscut și am promovat nevoia unui dialog constructiv între mediul privat și autoritățile guvernamentale.

Voi rămâne și în acest mandat la fel de dedicat consolidării României antreprenoriale. Voi uza în continuare, în ciuda opoziției celor rămași ancorați în trecut, de toate prerogativele funcției prezidențiale pentru a mă asigura că inițiativa antreprenorială rămâne unul dintre pilonii principali ai dezvoltării României.

Stimați invitați,
Dacă ne uităm la ceea ce a lăsat PSD în urmă, la politica nefastă a guvernelor din ultimii ani, care, deși s-au intitulat „sociale”, au neglijat tocmai solidaritatea și coeziunea, vedem inegalități crescute, analfabetism funcțional, un sistem medical dezechilibrat, o administrație de multe ori ineficientă și opacă.

Acestea sunt doar câteva dintre provocările de reformă cărora, împreună, trebuie să le facem față. Există însă semnale clare pentru a avea speranță și încredere în viitor. Hotărârea cu care românii, începând cu anul trecut, au spus „nu” unei voințe politice anti-europene și și-au cerut, astfel, dreptul de a fi ascultați și reprezentați așa cum se cuvine nu lasă loc de interpretări. Am spus-o și o repet, avem nevoie de o resetare, pentru ca ceea ce începem să construim să dureze.

În cele câteva luni de guvernare a Partidului Național Liberal, românii au început să vadă șansa de a construi durabil pentru România. Au fost inițiate reforme de mult timp amânate în domenii prioritare pentru români: infrastructură, energie, economie, muncă, administrație.

Disperarea cu care PSD continuă să se agațe de mecanismele puterii și insistă să blocheze orice inițiativă de reformă nu poate însemna decât un singur lucru, că lucrurile au început să se întoarcă, încet, dar sigur, către normalitate.

2020 este un an decisiv. Trebuie să realizăm importanța momentului politic pe care România îl traversează în prezent, miza esențială a stabilității și predictibilității pentru următorii ani. Și este timpul să alegem cum vrem să fie România noastră. În actualul context, în care ne concentrăm pe stoparea răspândirii infecției cu coronavirus, fac un apel la înțelepciune și echilibru, la calm și realism, pentru ca viața socială să nu devină victimă a unei epidemii de panică, pe fondul neîncrederii și al știrilor false. Responsabilitatea trebuie să ghideze permanent deciziile politice, iar convingerea mea fermă este aceea că atunci când există bună-credință și înțelepciune, vom găsi cele mai bune soluții și vom depăși orice obstacol.
Stimate doamne,

Ați ales mediul privat cu așteptări și speranțe, pentru a vă împlini profesional și pentru a asigura bunăstarea familiilor dumneavoastră.
Statisticile arată o creștere la nivel mondial a implicării antreprenoriale a femeilor, iar pentru România reflectă o realitate dinamică, situată constant peste media globală.

Aproape 40% dintre asociații firmelor active astăzi în România sunt femei. Femeile de afaceri se regăsesc, tot mai vizibil, în clasamente ale succesului. Contribuțiile lor sunt extrem de apreciate în toate domeniile, de la educație și sănătate, la activități civice, cultură, divertisment, sport sau politică. Mă bucur să văd aceste realizări și sper ca inițiative precum cea de astăzi să fie tot mai numeroase. Sunt multe femei care își asumă rolul de lider și cărora ar trebui să le recunoaștem mai des meritele. Să le arătăm respectul și aprecierea pentru ambiția și curajul lor și să le încurajăm să rămână competitive și serioase.

Trebuie să recunoaștem, creativitatea femeilor în zona de business, și nu numai, potențialul lor antreprenorial, hotărârea cu care se implică sunt departe de a fi valorizate așa cum ar trebui, și mă refer inclusiv la piedicile generate de decalajele regionale și la cele între mediul urban și rural.

O spun deschis, sprijin orice program care își propune să susțină dezvoltarea calitativă a economiei, să stimuleze competitivitatea și inovarea în economia țării noastre. Iar afacerile dezvoltate de femei sunt o parte integrantă a României antreprenoriale, pe care o susțin cu toată încrederea. Încurajez pe această cale Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și femeile dedicate inițiativei private și vieții profesionale să aibă un dialog concret și aplicat asupra
modului în care putem schimba lucrurile în bine, în România, și din perspectiva egalității de gen.

Doamnelor și domnilor,
Stimați invitați,
În această seară se află printre noi, în sală, doamne care s-au remarcat prin reușite de excepție în diferite domenii de activitate și care vor fi, iată, premiate. Vă invit să le felicităm cu toții și să le aplaudăm împreună performanțele!”, a spus șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *