simona decorata

Președintele Klaus Iohannis o decorează pe Simona Halep cu Ordinul Național ”Steaua României”

Actualitate Sport

Președintele Klaus Iohannis a semant, luni, decretul cu privire la decorarea Simonei Halep (27 de ani – locul 4 WTA) cu Ordinul Național ”Steaua României”, ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon 2019.

”Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a anunţat,luni, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, ”prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume”.

”Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.
Sursa citată a precizat că ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *