Primăria Sector 6 – Parcul Liniei se deschide de 1 iunie cu evenimente dedicate copiilor

Lifestyle

Primăria Sectorului 6 va organiza în perioada 1-4 iunie, mai multe spectacole de teatru, numere de magie, dans și ateliere tematice ce vor fi desfășurate în mai multe zone, inclusiv în Parcul Liniei, singurul parc liniar din București, care va fi deschis joi, 1 iunie, la ora 10:00.

„Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează Festivalul „Amintiri din copilărie”. De joi până duminică, cei mici, dar și cei mari vor avea parte de multă distracție și voie bună, în parcurile din Sectorul 6, alături de mascote și actorii celor mai îndrăgite teatre pentru copii. Startul se va da în Parcul Liniei, situat pe strada Liniei, în Cartierul Militari, începând cu ora 10.00. Acesta va fi inaugurat de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, alături de actorii de la Teatrul „Ion Creangă” și de multe personaje de poveste, care vor anima atmosfera”, se arată într-un comunicat al instituției.

Parcul Liniei Faza 1: pistă de biciclete, terenuri de baschet omologate, cel mai mare skatepark şi locuri de joacă pentru copii mari şi mici
* Faza 1 a singurului parc liniar din Bucureşti se întinde pe o suprafaţă de 45.000 mp, se află între Plaza Mall România şi Cora Lujerului, şi a fost gândită ca o zonă de promenadă.

Include pistă de biciclete pe o lungime de 1,1 km, două terenuri de baschet construite la standardele Federaţiei Internaţionale de Baschet, cu gradene pentru spectatori, cel mare mare skatepark din sector, fântână drydeck, dar şi un loc de joacă generos, de aproape 2.000 mp, ce cuprinde echipamente pentru copiii între 1 şi 14 ani.

Acestea sunt amenajate pe trei grupe de vârstă: 1-5 ani, 3-8 ani, 4-14 ani. Aici întâlnim leagăne inclusiv pentru „mama şi copilul”, trasee sportive, toate construite din lemn şi funie. Întreaga suprafaţă este prevăzută cu covor elastic din cauciuc. De asemenea, în Parcul Liniei vizitatorii se vor putea odihni în cele 18 fotolii tip puf şi zece hamace, ce vor fi amplasate în diverse zone. Sunt 104 bănci, 53 de coşuri de gunoi, cinci cişmele cu apă potabilă.
Calea ferată a fost încadrată peisagistic şi acoperită cu un deck de lemn, pe o suprafaţă de 1.850 mp. În Parcul Liniei, Faza 1, au fost plantaţi 1.807 arbori şi arbuşti, plus 3.022 de flori.

Luna viitoare încep lucrările la Faza 2 a Parcului Liniei
* Lucrările la Faza 2, cuprinsă între Gara Cotroceni şi Bd. Doina Cornea, vor începe luna viitoare şi vor fi gata până la finele anului. Deja, întregul teren de 16.110 mp a fost curăţat.
Vor fi amenajate: o pistă de biciclete cu o lungime de 585 metri, ce o va continua pe cea de la Faza 1, pistă de pumptrack, fântână drydeck, loc de joacă, zonă specială pentru activităţi sportive în aer liber: bare pentru tracţiuni, bare cu inele, scări de căţărare, perete de căţărare cu frânghie, obstacole în serie, box. Tot aici vor fi amplasate: rastel de biciclete, pergole, hamace, dar şi cinci foişoare smart, dotate cu wi-fi, unde se va putea lucra în aer liber.

Pe o bucată de 5.000 mp, pe care am denumit-o Liniei 2 bis, vor fi amenajate doar alei încadrate de spaţiu verde.
* Lucrările la Faza 3, între Lujerului şi Valea Cascadelor, vor începe anul viitor, dacă CFR rezolvă problemele de proprietate a unei linii ferate deţinute de un privat. Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate şi va scoate anul acesta la licitaţie procedura de proiectare şi execuţie. Faza 3 va fi cea mai lungă: 80.000 mp. Şi va închide, practic, Parcul Liniei, care va deveni cel mai mare parc liniar din Europa.

Programul pentru copii din perioada 1-4 iunie
În alte trei locaţii din Sectorul 6, pe 1 iunie, sunt programate evenimente frumoase, pentru copii de toate vârstele.
– Pe Bulevardul Drumul Taberei, de la strada Braşov şi până în dreptul staţiei de metrou Romancierilor, oprim maşinile pe ambele sensuri şi ne urcăm pe biciclete. Are loc Parada Micilor Biciclişti, între orele 10.00 şi 18.00.

– În paralel, la scena amplasată în parc vor fi spectacole de teatru, de muzică şi dans. Iar pe lacul din parc, pe tot parcursul zilei, Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Comercială Sector 6, le pune la dispoziţie gratuit, tuturor copiilor însoţiţi de părinţi, plimbări de 30 de minute cu hidrobicicletele.

– Tot joi, 1 iunie, în Parcul Crângaşi, precum şi pe str. Răsadniţei nr. 59 vor avea loc o mulţime activităţi inedite.
Distracţia continuă şi în zilele de 2, 3 şi 4 iunie, cu spectacole de teatru pentru copii, în Parcul Drumul Taberei.
În Parcul Liniei, pe 2 iunie, pasionaţii de maşini se vor putea bucura de o expoziţie fascinantă. Ferarri Mondial, Maseratti Biturbo, Alfa Romeo Spider, Fiat Campagnola şi alte 8 vehicule istorice superbe vor fi expuse pe o platformă situată vizavi de intrarea în parc (Str. Lujerului nr. 1). Expoziţia va putea fi vizitată gratuit, între orele 10.30 şi 13.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *