sibiu

Primăria Sibiu continuă modernizarea transportului public cu fonduri europene

Social

Primăria Sibiu continuă modernizarea transportului public cu fonduri europene nerambursabile, reuşind să obţină finanţare pentru o investiţie în valoare de 98,09 milioane lei, din care 93,68 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Joi, 5 martie primarul Astrid Fodor şi directorul general ADR Centru Simion Creţu au semnat contractul de finanţare din fonduri europene nerambursabile pe Axa 4 a Programului Operaţional Regional – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

„Prin acest proiect vom reuşi să modernizăm întreaga flotă de autobuze a Tursib-ului. După achiziţia prin prezentul proiect a celor 40 de autobuze alimentate cu gaz, după intrarea în uz a celor 9 autobuze electrice pentru traseele 5 şi 13 şi a celor 5 microbuze electrice care vor asigura transportul în centrul istoric, vom avea suficiente autobuze pentru a începe implementarea traseelor speciale pentru transportul elevilor către şcoală.

În primă fază, pentru a testa utilitatea unei astfel de măsuri, vom crea trasee către zona centrală, unde se concentrează mai multe unităţi de învăţământ.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Obiectivul principal al proiectului este creşterea calităţii şi atractivităţii transportului public, oferind astfel sibienilor o alternativă viabilă de transport în oraş, mai puţin poluantă decât utilizarea autovehiculului propriu. De asemenea, prin achiziţia de noi autobuze se doreşte creşterea frecvenţei pe liniile prioritare cu un volum mare de pasageri. Astfel, prin acest proiect, Primăria Sibiu va continua să implementeze măsurile din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului, document strategic pentru creşterea mobilităţii în oraş.
Proiectul are următoarele componente:

1. Achiziţionarea a 40 de autobuze alimentate cu gaz natural comprimat de capacitate mare, de 12 şi 18 metri lungime, cu podea coborâtă, sisteme de climatizare, supraveghere video şi WI FI şi un sistem de numărare a călătorilor din autobuze care va oferi o imagine despre gradul de încărcare pe traseele de transport public

2. Achiziţia unui sistem de e-ticketing care presupune un sistem integrat pentru achiziţia tichetelor şi abonamente, plata fiind posibilă direct la bord prin intermediul cardurilor, prin sms sau prin intermediul a 30 de automate care vor fi amplasate în staţiile de autobuz.

3. Implementarea unui sistem de informare a călătorilor, atât în autobuze, cât şi în staţii. Prin intermediul unor ecrane, călătorii vor primi informaţii în timp real despre programul de circulaţie, legături cu alte trasee şi cu alte moduri de transport, dar şi despre incidente, devieri ale rutelor şi întârzieri faţă de programul de circulaţie

4. Realizarea unei aplicaţii mobile, un adevărat „asistent” de călătorie, care să ofere călătorilor direct pe telefonul mobil informaţii despre timpul de sosire în staţie a autobuzului, va permite configurarea rutelor şi posibilitatea de a achiziţiona electronic bilete şi abonamente

5. Implementarea unui sistem de management a flotei Tursib care va permite monitorizarea autobuzelor pe trasee, permiţând astfel societăţii de transport public să urmărească respectarea orarelor de circulaţie, să ajusteze frecvenţa sosirii în staţie şi să cunoască starea tehnică a autobuzelor în timp real, ceea ce va face ca mentenanţa acestora să fie mai eficientă

6. Realizarea unei staţii de încărcare cu gaz natural comprimat pentru noile autobuze, care va fi amplasată în curtea Tursib.
Următorul pas în acest proiect este iniţierii procedurii de achiziţie pentru toate aceste elemente.

Modernizarea străzii Podului este inclusă în proiectul de modernizare a transportului public, fiind parte din traseele 2 şi 10 şi făcând legătura între oraş şi zona industrială est. Reabilitarea străzii cu o lungime de 3,6 km va permite creşterea vitezei de deplasare a autobuzelor şi scăderea costurilor de mentenanţă a mijloacelor de transport care o tranzitează.

În cadrul acestui proiect se vor realiza următoarele lucrări, începând cu data de 15 martie:
* modernizarea iluminatului public, a canalizaţiei metropolitane, precum şi a canalizării pluviale (tronsonul dintre fabrica de cărămidă şi strada Ştefan cel Mare),
* modernizarea carosabilului, trotuarelor şi podeţelor,
* amenajarea de parcări,
* amenajarea spaţiilor verzi în suprafaţă de 10.000 mp,
* amenajarea de piste mai sigure pentru biciclete, în dublu sens, separate de carosabil fie prin borduri, fie prin delimitatoare, în funcţie de tronson şi lăţimea disponibilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *