DANIEL FLOREA

Primarul Daniel Florea – “500 de studenți vor beneficia de burse lunare”

Social

Primarul Daniel Florea a anunțat marți că 500 de studenți cu domiciliul în Sectorul 5 vor primi burse lunare de 500 de lei, în anul universitar 2019-2020.

Bursele se vor acorda studenților care au minim media 8,50 (în ordinea descrescătoare a mediilor) și un venit pe membru de familie sub venitul mediu brut pe anul în curs, cu condiția să fie studenți sau masteranzi pe locurile finanțate de la bugetul de stat.

„Astăzi am adoptat un program revoluționar. Se numește student STUDENT5. 500 de studenți, cu domiciliul în Sectorul 5 vor beneficia de burse de 500 lunar în tot anul universitar 2019-2020. Pentru asta trebuiesc îndeplinite câteva condiții:

1 -student la stat, la zi, la buget, sau în completarea studiilor de masterat la stat.
2 – media minimă 8,50 și bursele se vor acorda în ordinea descrescătoare a mediilor.
3 – venitul mediu pe membru de familie 5163 de lei (venitul mediu pe economie pe 2019.

Toate informațiile le veți găsi la Primărie. Sunt fericit și mândru să vă anunț acest program revolutionar și unic în România. Suntem cu fapta și cu sufeltul alături de studenți și de familiile lor”, a transmis primarul Daniel Florea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *