elevi

Proiect de lege pentru reintegrarea mai ușoară a elevilor români întorși acasă

Social

Elevii care urmează să fie reintegraţi în sistemul de învăţământ românesc vor beneficia de grupe de acomodare, în cadrul cărora aceștia vor participa la cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română, în paralel cu orele de curs obligatorii, informează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Grupele de acomodare se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar, ducând la facilitarea integrării copiilor în școală și societate, indiferent de perioada reîntoarcerii în țară.

Dosarele pentru echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate vor putea fi depuse în situația în care elevii nu au mai fost şcolarizaţi în România, dar deţin cunoştinţe minime de limba română ori aceștia au mai fost şcolarizaţi în România, însă au petrecut o perioadă mai mare de 2 ani în străinătate. De asemenea, elevii care au fost şcolarizaţi exclusiv în străinătate şi nu deţin cunoştinţe de limbă, cultură şi civilizaţie românească vor putea participa la cursurile grupelor de acomodare.

Proiectul legislativ de completare şi modificare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 vine în sprijinul elevilor din diaspora și a fost adoptat de Camera Deputaților, urmând a fi dezbătut și supus votului și în Senatul României.
DRP acționează pentru întărirea drepturilor și intereselor românilor de pretutindeni, promovând identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă a acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *