Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis joi omologului său american Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice, că Rusia „nu va renunţa la obiectivele sale” în Ucraina, declarându-se totuşi deschis continuării negocierilor cu Kievul, potrivit agenției de presă AFP.
Această a şasea discuţie telefonică între Vladimir Putin şi Donald Trump de la revenirea acestuia din urmă la Casa Albă, convorbire ce a durat circa o oră, a fost calificată drept „sinceră” de către consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov.
Cei doi lideri au vorbit despre conflictul în Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, precum şi relaţiile dintre Moscova şi Washington.
Referitor la Ucraina, Vladimir Putin i-a spus omologului său american că Rusia „continuă să caute o soluţie politică şi negociată la conflict”, a afirmat Uşakov pentru jurnalişti.
Liderul rus a „subliniat voinţa părţii ruse de a continua procesul de negociere” început la Istanbul, unde au avut loc două runde de discuţii directe ruso-ucrainene, cu rezultate nesemnificative.
„Preşedintele nostru a declarat de asemenea că Rusia îşi va urmări obiectivele, şi anume eliminarea cauzelor profunde binecunoscute care au condus la situaţia actuală”, a spus în continuare Uşakov.
„Rusia nu va renuţa la aceste obiective”, a adăugat el.
Moscova cere în special Ucrainei să renunţe la patru regiuni pe care le-a ocupat parţial, precum şi la Crimeea, anexată în 2014, şi să abandoneze ideea integrării în NATO. Condiţiile sunt considerate inacceptabile de către Kiev.
Putin şi Trump au evocat de asemenea conflictele din Orientul Mijlociu, între care recentul război între Iran şi Israel, preşedintele rus pledând pentru o reglementare „exclusiv prin mijloace politice şi diplomatice”, potrivit lui Uşakov.
Cei doi lideri „au confirmat interesul reciproc pentru punerea în practică a unei seriii de proiecte economice promiţătoare, în special în domeniile energiei şi cercetării spaţiale”, a mai spus el.