Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) avertizează din nou asupra dezastrului premeditat de pe piața RCA. Imediat după expirarea „plafonării” tarifului RCA, la 1 iulie 2025, prețul poliție de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut cu 19%, de la 9.000 de lei la 11.000 de lei pe an pentru un camion nou, clasa B0, iar tendința este de majorare continuă, informeză Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România într-un comunicat.
Este o minciună că plafonarea a protejat populația. În realitate, a fost o păcăleală menită să ofere timp asigurătorilor să-și optimizeze fiscal profiturile și să evite o reglementare reală. ASF, condusă de dl Alexandru Petrescu, alături de vicepreședintele Sorin Mititelu, nu doar că a tolerat acest haos, dar a și girat abuzurile, cu bună știință. Le cerem în mod respectuos ca măcar în ceasul al 12-lea să ia măsuri imediate și clare!
În tot acest timp, Guvernul condus de Ilie Bolojan, instalat din 23 iunie 2025, păstrează tăcerea, deși am transmis avertismente în legătură cu haosul din piața RCA, așa cum am procedat și în relația cu fostul Guvern, condus de Marcel Ciolacu, dar nimeni nu a luat nicio măsură. Coaliția care susține Guvernul – formată din PNL, PSD, USR-PLUS, UDMR – nu a luat nicio măsură reală pentru a apăra peste 8 milioane de români obligați să plătească RCA la prețuri mai mari decât în Germania, deși veniturile sunt de 5 ori mai mici, iar daunele auto nu se achită.
Întrebăm public toate instituțiile statului: În ce țară normală e posibil ca un asigurat cu bonus maxim (B8), adică fără accident de minimum 8 ani, să devină „asigurat cu risc ridicat” și să plătească mai mult pentru asigurarea obligatorie a mașinii? Unde în lume, în afară de România, o poliță RCA – care legal ar trebui să fie cu 50% mai ieftină la B8 – devine mai scumpă la reînnoire, după așa-zisa aplicare a unei reduceri de 50%? Cum este posibil ca ASF să permită aceste aberații, în timp ce doar 4% din cele 8 milioane de polițe RCA sunt implicate anual în accidente iar daunele nu se achită? De ce ASF sancționează doar dar tolerează profiturile record, de milioane de euro anual, ale asigurătorilor străini, închizând ochii în fața situației care arată și lipsa de despăgubiri pentru sute de mii de păgubiți?”, se întreabă Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Adevărul crud este că aceste profituri record cu mult peste orice țară din UE sunt, de fapt, și mai mari decât cele raportate oficial. Majoritatea companiilor de asigurări își optimizează fiscal profiturile de 30 de ani, râzând de ANAF, de Guvern și de Parlamentul României care nu fac decât să-i împovăreze pe români, în avantajul multinaționalelor. Asiguratorii își externalizează liniștiți costuri și își mută marjele în afara țării, pentru a plăti cât mai puțin sau deloc în România.
Practic, românii plătesc RCA mai scump decât în Germania, iar profiturile ajung în paradisuri fiscale sau firmele-mamă din afara țării. Și, mai grav, deși COTAR a sesizat în nenumărate rânduri că o societate austriacă din topul vânzărilor RCA în România este la un pas de faliment și are nevoie urgentă de cel puțin 100 de milioane de euro majorare de capital, nici ASF, nici Guvernul nu fac nimic, deși știu asta.
„Se stă pasiv, se mimează supravegherea, până când, din nou, milioane de români vor rămâne fără despăgubiri și cu un RCA pe care îl plătim degeaba, nu pentru a primi despăgubiri, ci pentru a le da niște bani unor multinaționale. La fel ca în cazul Euroins care a fugit cu sute de milioane de euro din România, deși toate instituțiile și serviciile știu au de asta. România rămâne o țară cu probleme majore pentru șoferi, transportatori și pentru orice cetățean cinstit, dar și o vacă de muls pentru multinaționalele care nu achită nici TVA, nici impozite pe dividende, etc. Cetățenii români de bună credință sunt penalizați mereu, iar sistemul îi premiază pe cei care fentează legea”, a adăugat Vasile Ștefănescu.
Pentru o corectă informare a publicului, vom relua istoricul evoluției pieței de asigurări din România, din ultimii ani:
1. Cheltuielile administrative ale societăților de asigurări din România sunt cele mai ridicate din UE. În România, din 100 de lei colectaţi din RCA de la şoferii români, 56 de lei reprezintă cheltuielile administrative ale asigurătorilor, care se declară veşnic în pierdere şi achită un impozit nejustificat de mic sau nu achită impozit deloc: „Comparaţia între state, realizată pe baza datelor publicate de EIOPA (European Insurance Overview, 2021), arată că în România a fost înregistrată cea mai mare valoare mediană a ratei cheltuielilor societăţilor de asigurare, de 56% (în anul 2020)”.
La polul opus, există ţări în UE unde rata cheltuielilor administrative ale societăților de asigurări este de patru ori mai mică, aşa cum este cazul Luxemburgului, cu o mediană a ratei cheltuielilor de doar 14%.
2. Companiile de asigurări din România achită cel mai mic cost al despăgubirilor din Uniunea Europeană, raportat la valoarea primelor încasate din RCA, respectiv doar 37%. În acest procent intră orice formă de despăgabuire, cum ar fi vatămări corporale, bunuri non-auto, daune externe, navale, etc.
Practic, din fiecare 100 de lei încasaţi din RCA-ul plătit de şoferul român, DOAR 37 de lei reprezintă cheltuielile cu plata despăgubirilor companiilor de asigurări: „Conform raportului European Insurance Overview – 2021 publicat de EIOPA (octombrie 2021), România a înregistrat în anul 2020 cea mai mică valoare mediană a ratei daunei, calculată ca raportul dintre daunele plătite şi primele câştigate, aferentă activităţii de asigurări generale, comparativ cu celelalte state europene.”
În mod firesc, în ţările care înregistrează cel mai scăzut nivel al corupţiei şi cu instituții funcționale, nu sunt posibile dezechilibrele care există în România, în aceste state companiile de asigurări înregistrând valori duble ale costului despăgubirilor raportat la preţul RCA. Un astfel de exemplu este Islanda unde, potrivit Raportului EIOPA, cheltuielile cu despăgubirile reprezintă 76 de lei din 100 de lei încasaţi din RCA: „La polul opus, în Islanda (76%), Franţa (70%), Olanda (62%) şi Norvegia (61%), s-au înregistrat cele mai mari valori mediane ale ratei daunei.” Cifrele analizate în cadrul acestui raport sunt aferente anului 2020, adica înainte de majorarea cu 250% a tarifelor RCA care există astăzi.
3. Amenzile aplicate asigurătorilor sunt insignifiante, în raport cu sumele de bani colectate de aceștia din vânzarea de polițe RCA, pe care toți românii sunt obligați prin lege să le plătească. Spre exemplu, o amendă de 422.600 lei, aplicată societății falimentare Euroins, reprezenta echivalentul a 20 de minute de vânzări de RCA dintr-o singură zi! În acest fel au reușit companiile falimentare de pe piața RCA să-i păcălească pe români și să fugă din țară cu banii, cu sprijinul ASF.
4. Valoarea poliței RCA s-a dublat, la începutul anului 2024, în plină „plafonare”, în timp ce atenția publică era concentrată asupra campaniei electorale. Companiile de asigurări au dublat prețurile polițelor RCA, profitând de o falsă plafonare ineficientă, impusă de Guvernul României, iar ASF nu a făcut nimic pentru a opri aceste acțiuni abuzive ale companiilor de asigurări. COTAR a prezentat un studiu de caz care arată creșterea abuzivă și nejustificată a prețului RCA cu peste 300% sub „supravegherea” ASF:
Avem exemplu un autoturism care, în perioada analizată (2021-2025), a avut același proprietar, cu același domiciliu și același istoric de daune (clasă de bonus maximă – B8):
• 2021: RCA 12 luni – 358 lei
• 2022: RCA 12 luni – 727 lei
• 2023: RCA 12 luni – 630 lei
• 2024: RCA 12 luni – 673 lei
• 2025: RCA 12 luni – 1.240 lei
Această creștere alarmantă de aproape 300% în cinci ani – cu o dublare în 2024 – s-a produs fără o justificare economică validă, în absența unor daune sau schimbări în profilul asigurătului. De la începutul anului 2025, prețurile au crescut în continuare la polițele RCA și continua să crescă, absolut nejustificat.
Guvernul nu poate închide ochii la nesfârșit în fața complicității ASF la abuzurile asigurătorilor. Responsabilitatea este a ASF și a domnului Sorin Mititelu. ASF, instituția care ar trebui să protejeze consumatorii și să vegheze la respectarea legislației în domeniul asigurărilor, a demonstrat o atitudine pasivă. Mai grav, vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, direct responsabil de sectorul asigurărilor, nu a luat măsuri concrete pentru a împiedica aceste abuzuri.
În vara anului 2024, domnul Mititelu a inițiat controale superficiale la companiile de asigurări, în urma presiunii publice. Rezultatele acestor controale au fost lipsite de substanță. ASF a transmis că asigurătorii nu au încălcat plafonările stabilite prin Hotărâre de Guvern, deși poliță RCA se dublase pe perioada „plafonării”. Prețurile RCA au crescut alarmant, în fiecare zi, demonstrând lipsa de eficiență a acestei instituții.
Aceste nereguli grave nu sunt incidente izolate, ci reprezintă o constantă în activitatea ASF din ultimii ani. ASF a primit numeroase solicitări de informații oficiale din partea COTAR, dar nu a răspuns și nici nu a intervenit pentru a rezolva problemele. COTAR a cerut, de mai multe ori, următoarele măsuri urgente:
1. Destituirea de urgență a vicepreședintelui ASF, Sorin Mititelu, care și-a demonstrat incapacitatea de a gestiona situația din piața asigurărilor și lipsa de preocupare pentru protecția consumatorilor;
2. Inițierea unor anchete ale autorităților (inclusiv D.N.A) privind majorările abuzive ale prețurilor RCA, încălcarea HG-ului și identificarea vinovaților pentru situația create;
3. Reorganizarea ASF și trecerea sectorului de asigurări în subordinea Ministerului de Finante, pentru a transforma instituția într-un real protector al drepturilor consumatorilor de asigurări.
Dacă Guvernul Bolojan nu ia măsuri urgente și ferme pentru a stopa acest mecanism nociv al polițelor RCA, vom considera că este complice la acest jaf legalizat. COTAR nu exclude initierea unor proteste legale in toata tara, pentru a apăra dreptul românilor la un RCA corect și legal. Suntem singura țară din UE unde avem doar 5 societăți de asigurări care vând real RCA și nu există concurență . Oare de ce? Răspunsul îl știm cu toții.
Biroul de Presă COTAR