Real Madrid s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor

Sport

Campioana Spaniei și și a Europei, Real Madrid s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a învins, miercuri seară, în semifinală, la Rabat, cu 4-1, echipa egipteană Al Ahly Cairo.

Golurile madrilenilor au fost înscrise de Vinicius Junior (’42), Fede Valverde (’46), Rodrygo Goes (’90+2) şi Sergio Arribas (’90+8). Pentru vicecampioana Africii a marcat tunisianul Ali Maaloul (’69 – penalti).
În finala Cupei Mondiale a Cluburilor , Real Madrid va întâlni echipa saudită Al-Hilal, care a învins marți seară, echipa braziliană Flamengo Rio de Janeiro cu scorul de 3-2.

Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 21:00.
Au evoluat echipele:
Al Ahly: El Shenawy – Mohamed Hany, Mahmoud Metwali, Abdel Monem, Ali Maaloul – Aliou Dieng (’61, Fathi), El Shahat (’75, Taher Mohamed), Afsha (’88, Kahraba), Amr Al-Sulaya – Ahmed Abdelkader, Mohamed Sherif (’61, Percy Tau).

Real Madrid: Lunin – Nacho, Rudiger, Alaba, Camavinga – Tchouameni, Kroos (’77, Ceballos), Modric (’90+5, Odriozola) – Fede Valverde, Rodrygo (’90+5, Mariano), Vinicius Junior (’90+7, Arribas).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *