Reforma urbanismului iniţiată de Ministerul Dezvoltării

Social

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi al Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat că a avut loc prima reuniune a comisiei care lucrează pentru elaborarea noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor este cu un pas mai aproape de a fi adoptat. „Scopul este să încurajăm dezvoltarea prin proceduri şi autorizări mai simple”, a spus ministrul Cseke Attila.

Astfel, ministerul a identificat problemele legate de legislaţia în vigoare, a elaborat elementele de reformă a noului Cod, act normativ care va conţine şi propunerile specialiştilor din domeniu.

„În acest scop astăzi (marţi-n.r.) a avut loc prima reuniune a comisiei din care fac parte reprezentanţii comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reprezentaţii ministerelor vizate de propunerea legislativă, membrii asociaţiilor comunelor, oraşelor şi municipiilor din România, şi asociaţiile experţilor din domeniu. În comisie vor fi formulate observaţii şi propuneri venite din partea arhitecţilor şefi ai localităţilor, ai autorităţilor publice locale, ai ISC şi ANCPI, respectiv din partea ministerelor, a Parlamentului şi a Consiliului Legislativ”, a spus Cseke Attila.

MDLPA a anunţat elaborarea unui nou Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor care va uni, într-un singur act normativ, 21 de legi, ordonanţe şi hotărâri în vigoare în prezent. Pe lângă digitalizare, unificarea prevederilor şi a terminologiei, noul Cod prevede reforme care vor debirocratiza şi simplifica procedurile de adoptare a planurilor urbanistice generale şi a autorizaţiilor de construcţie.

„Planurile Urbanistice Generale ale localităţilor sunt supuse unui proces de adoptare care poate dura mai mulţi ani. Scopul este să simplificăm reglementările pentru a grăbi procedura. Astfel, construcţiile pot fi autorizate mai simplu, iar localităţile se pot dezvolta”, a mai spus Cseke Attila.

Forma finală a proiectului va fi înaintată Parlamentului şi poate intra în vigoare după adoptarea acesteia şi publicarea în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *