Şoferii riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor, începând cu 15 august, dacă nu respectă regulile de parcare, iar decizia a fost luată „pentru a învăţa bucureştenii” cu aplicarea acestui regulament, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Noi avem un regulament de parcare, aprobat de Consiliul General, care prevede şi tarife şi sancţiuni, pentru că el nu a fost aplicat până acum şi decizia este de a-l aplica şi se referă la acele 10.000 de locuri de parcare pe care PMB le gestionează. Şi decizia de a-l aplica începând cu 15 august a venit pentru a obişnui, după cum ştiţi, avem un trafic mai redus în luna august şi traficul mare începe în luna septembrie, când încep şcolile şi se termină şi concediile.
Decizia a fost luată pentru a învăţa bucureştenii pentru aplicarea acestui regulament”, a precizat Nicuşor Dan, pe șantierul lucrărilor de termoficare din Pantelimon.
Referitor la modul în care va fi aplicat regulamentul, edilul a spus că acesta a fost aprobat prin hotărâre a Consiliului General şi este în vigoare.
„Este în vigoare acel regulament aprobat prin hotărâre de CG, el va fi aplicat. Acest regulament prevede nişte tarife orare şi prevede nişte sancţiuni. Dacă nu mă înşel, 200 de lei este amenda dacă parchezi şi nu plăteşti locul pe care l-ai ocupat, dacă sancţiunea persistă, vor fi blocate roţile”, a mai spus Nicuşor Dan.