Ministerul Afacerilor Externe

Reuniunea informală a Trimişilor Speciali pentru Siria şi a şefilor de misiune din statele membre UE

Politica

Participarea ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu la Reuniunea informală a Trimişilor Speciali pentru Siria şi a şefilor de misiune din statele membre UE

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a participat joi, 23 mai 2024, la Bucureşti, la deschiderea Reuniunii informale a Trimişilor Speciali pentru Siria şi a şefilor de misiune din statele membre UE care gestionează tematica crizei din Siria.

În intervenţia sa, ministrul Luminiţa Odobescu a evidenţiat importanţa coordonării partenerilor internaţionali pentru a identifica modalităţi concrete prin care poate fi avansată o soluţie politică la criza din Siria, care durează de mai bine de 13 ani şi care continuă să afecteze milioane de oameni. Oficialul român a subliniat sprijinul României pentru soluţionarea politică a crizei siriene, în conformitate cu cadrul stabilit de rezoluţia nr. 2254 a Consiliului de Securitate al ONU şi cu viziunea „step for step” a Trimisului Special al ONU, Geir Pedersen.

De asemenea, a evidenţiat contribuţia României la ameliorarea situaţiei umanitare în Siria, prin acordarea de asistenţă pentru populaţia civilă siriană în valoare de peste 45 milioane euro, în ultimii zece ani.
Şeful Delegaţiei UE – Siria, Dan Stoenescu, a remarcat că dialogul şi cooperarea sunt esenţiale pentru a menţine criza din Siria în atenţia internaţională. A reliefat rolul MAE român în facilitarea discuţiilor şi a reiterat atenţia pe care UE şi statele membre o acordă crizei siriene, fapt demonstrat inclusiv de organizarea la Bruxelles, la sfârşitul lunii mai, a Conferinţei ministeriale pentru viitorul Siriei şi al regiunii.

Reprezentantul Oficiului ONU din Damasc, Tareq Talahma, a subliniat importanţa coordonării şi sincronizării eforturilor internaţionale pentru avansarea procesului politic în Siria, în acord cu rezoluţia ONU menţionată. A precizat că prelungirea crizei generează un impact considerabil asupra stabilităţii şi securităţii Orientului Mijlociu.

Participanţii au apreciat evenimentul de la Bucureşti pentru facilitarea unui schimb de idei aplicate pe tema crizei din Siria şi pentru contribuţia concretă la eforturile de avansare a unei soluţii politice în Siria.

Reuniunea are loc în perioada 23-25 mai 2024, la Bucureşti, şi este organizată de Delegaţia UE – Siria şi Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe al României.
Comunicat de presă – Ministerul Afacerilor Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *