Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud – Est

Politica

O delegație a Ministerului Apărării Naționale condusă de secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat, în perioada 3-5 noiembrie, la Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (Southeastern Europe Defence Ministerial – SEDM) organizată sub președinția bulgară a inițiativei. Ministeriala a avut loc în Republica Macedonia de Nord, țară care găzduiește, din iulie 2020, și Comandamentul Brigăzii din Europa de Sud-Est (SEEBRIG HQ) la Kumanovo., informează MApN într-un comunicat de presă.

În cadrul reuniunii, delegațiile statelor membre au analizat stadiul proiectelor subsumate inițiativei și au aprobat documentele de planificare a activităților și funcționarea componentei operaționale a SEDM, respectiv SEEBRIG.

Secretarul de stat român a apreciat că, în actualul context de securitate influențat de noile tipuri de amenințări, o soluție viabilă poate fi doar abordarea integrată, holistică a situației și dezvoltarea unor parteneriate robuste care să asigure reziliența regională și un climat de stabilitate și cooperare.

Națiunile au formulat propuneri privind perspectiva implicării SEEBRIG în managementul situațiilor de criză generate de dezastre naturale, precum și participarea la exerciții multinaționale organizate în diferite formate de cooperare internațională. În vederea creșterii nivelului de interoperabilitate, România a pus la dispoziție o serie de poligoane de instruire și a exprimat angajamentul față de dezvoltarea ulterioară a SEEBRIG.

La finalul reuniunii ministeriale, șefii delegațiilor naționale participante au adoptat o declarație comună, document în cadrul căruia au fost prezentate aspectele relevante ale situației regionale de securitate, inclusiv în contextul pandemic, și au fost stabilite liniile directoare menite să consolideze acest format de cooperare regională și să dezvolte proiectele acestuia în acțiuni concrete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *