În 8 iunie 2024, România aleargă în ritmul muntelui la msg Maraton Apuseni 2024, organizat de Clubul Alpin Român Filiala Cluj. Circa 1500 de alergători sunt aşteptaţi la START-ul curselor din Buscat, comuna Băişoara, judeţul Cluj. Traseele de concurs se remarcă în peisajul curselor de trail din ţară prin tipul peisajului montan parcurs, unic în Europa. Dat fiind că alergarea montană, sau trail running, îmbină dragostea de natură, libertatea şi dorinţa de auto-depăşire, competiţia din Apuseni reuneşte anual alergători din diferite colţuri ale lumii.
Încă de la prima ediţie din 2011, aventura msg Maraton Apuseni este înainte de toate o descoperire a forţelor proprii, fizice şi mentale, precum şi o ocazie de a petrece clipe unice, parcurgând traseele idilice din inima Apusenilor. Aici timpul pare să încetinească ritmul, iar sufletul se încarcă cu energie pură din frumuseţea naturii.
Traseele de ultramaraton, maraton, semimaraton şi cros montan traversează, după caz, habitate protejate de interes comunitar european, rezervaţia geo-botanică Scăriţa-Belioara, goluri alpine din masivul Muntele Mare, porţiuni flancate de molhaşuri şi aflorimente stâncoase.
Cu doar câteva zile rămase până la startul din 8 iunie, adrenalina începe să crească în rândul participanţilor, iar înscrierile online sunt deschise până în 26 mai. Este timpul pentru toţi cei dornici de aventură să se alăture celei mai îndrăgite competiţii de trail din ţară.
Povestea începe la Buscat Ski & Summer Resort – Băişoara, un loc încântător binecunoscut de clujeni. Aici, pe 8 iunie, participanţii vor fi întâmpinaţi cu entuziasm şi poftă de alergare, de către organizatori, cei peste 120 de voluntari şi susţinătorii lor!
msg Maraton Apuseni 2024 oferă o varietate de trasee, adaptate atât pentru începători, cât şi pentru alergătorii experimentaţi:
-Crosul Garmin, cu o lungime de 10 km, destinată celor care doresc să experimenteze alergarea de trail într-o atmosferă prietenoasă şi o comunitate autentică.
-Semimaraton Banca Transilvania, o provocare de 23.7 km, potrivită pentru cei care caută să îşi testeze rezistenţa şi să exploreze frumuseţea naturii într-o cursă de alergare montană demnă de adăugat la CV, deoarece cumulează D+ 1190m. Cursa face parte şi din seria UTMB Index Race, iar finalizarea ei atrage 1 punct ITRA.
-Maratonul .msg, cu o distanţă de 44.8 km, este destinată alergătorilor aflaţi în căutarea unei provocări mai intense, pe distanţă lună cu D+ 2531 m. Cursa face parte şi din seria UTMB Index Race, iar finalizarea ei atrage 2 puncte ITRA.
-Pentru cei cu adevărat curajoşi şi dornici de aventură, există proba ultramaraton, cu o distanţă impresionantă de 89.2 km şi D+ 4539 m, rezervată celor cu un palmares de alergare montană pe distanţe foarte lungi. Cursa face parte şi din seria UTMB Index Race, iar finalizarea ei atrage 4 puncte ITRA.
– Pentru cei mici, există proba Family Gerovital, o cursă de cca. 2 km, dedicată copiilor şi părinţilor, care îşi pot împărtăşi pasiunea pentru alergare într-un mediu sigur şi plin de bucurie.
Fiecare traseu este amenajat cu puncte de alimentare şi hidratare, supravegheat de voluntari dedicaţi şi de echipe specializate în siguranţa pe munte, asigurându-se că fiecare alergător se bucură de o experienţă plină de satisfacţii şi în siguranţă.
Ediţia nr 13 a msg Maraton Apuseni 2024 nu ar fi fost posibilă fără sprijinul partenerilor şi sponsorilor. Acest eveniment este posibil datorită partenerilor şi sponsorilor noştri:
– msg systems România – partener en titre
-La Sportiva – partener tehnic
-Banca Transilvania – partener semimaraton
-Garmin România – partener cros
-Farmec – Gerovital – partener cursa Family
-ITRA – International Trail Running Association – partener index alergare montană
-Circuitul Carpatilor – partener de profil
-Pro Nutrition – partener nutriție
-World Class Romania – partener fitness și încălziri înainte de de curse
-Buscat Ski&Summer Resort – partener locație
-Mountex Romania, HAP de la Vlad Adrenalin Park ZuMont Alpin Expe Mountain Shop Munţii Noştri Izvorul Minunilor și mulți alții
-com – Ghid Local, Radio Cluj, RockFM, Cluj Life, Ski&Outdoor Magazine, Transylvania Mountain Festival, MTB Odyssey – parteneri media
Echipa Clubului Alpin Roman Filiala Cluj in calitate de organizator, va încurajează spre o viață activă, în armonie cu natura și vă invită să luați parte la eveniment! Înscrieri aici: https://maratonapuseni.ro/inscriere/
Așadar, pe locuri, fiți #ÎnRitmulMuntelui și pregătiți-vă pentru o experiență de alergare de neuitat!