Autori români, traducători și promotori culturali de marcă în programul organizat de ICR la cel mai important eveniment editorial din Scandinavia
Institutul Cultural Român, prin ICR Stockholm, Centrul Național al Cărții (CENNAC) și Departamentul EUNIC și Multilingvism, în parteneriat cu Ministerul Culturii, organizează participarea României la cea de-a 41-a ediție a Târgului de Carte de la Goteborg, cel mai important eveniment editorial din Scandinavia. Evenimentul va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2025, iar România va fi reprezentată de autori, traducători și promotori culturali de marcă.
Printre invitații români și suedezi se numără Lavinia Braniște, Bogdan O. Popescu, Vlad Drăgulescu, Dorina Brândușa Landen, Arina Stoenescu, Ingmar Sohrman, Asa Apelkvist, Mikael Nydahl. Prezența românească contribuie la explorarea temelor acestei ediții – ‘Iubire și dorință’ și ‘Dramaturgia’ – prin evenimente diverse, de la lecturi publice de poezie și dezbateri la discuții despre literatura pentru copii.
Vineri, 26 septembrie, de la ora 15.00, la Scena de poezie / Rum for Poesi, România va fi reprezentată de poetul Bogdan O. Popescu și de poeta Dorina Brândușa Landen, care își vor citi creațiile în limba română în cadrul unor recitaluri de poezie. Profesorul și traducătorul Mikael Nydahl, care va modera evenimentul, va asigura și lectura textelor în limba suedeză.
Tot în cursul zilei de vineri, de la ora 17.00, scriitoarea Lavinia Braniște va lua parte la dezbaterea ‘Iubire fără manuscris – de la pasiune la distrugere’, un dialog între patru autori europeni care va explora fațetele iubirii în literatura contemporană, pornind de la propriile opere. Valerie Fritsch (Austria) și Carla
Nyman (Spania) vor aborda laturile riscante ale pasiunii, în timp ce Christos Kythreotis (Cipru) și Lavinia Braniște vor discuta despre nuanțele și contradicțiile relațiilor convenționale. Moderatorul evenimentului va fi scriitorul și traducătorul Daniel Gustafsson.
Sâmbătă, 27 septembrie, programul începe, de la ora 11.00, cu o dezbatere dedicată literaturii pentru copii, unde editoarea Arina Stoenescu și scriitoarea Lavinia Braniște vor vorbi despre tendințele actuale din România și țările nordice. Cele două invitate vor discuta despre importanța adaptării cărților pentru copii la realitățile lumii contemporane, astfel încât lectura să rămână o alegere naturală și atractivă pentru noile generații.
În aceeași zi, de la ora 13.00, pe Scena Dramaturgie, va avea loc dezbaterea ‘Ce se întâmplă cu clasicii?’, o reflecție asupra modului în care operele clasice sunt reinterpretate în contextul contemporan. Participă Jacopo Fo (Italia), fiul celebrului dramaturg Dario Fo, care va analiza renașterea tradiției commedia dell’arte, Rebecka Karde (Suedia), care va vorbi despre universul suprarealist al lui Durrenmatt, și Vlad Drăgulescu (România), președintele Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, care va explora actualitatea adaptărilor shakespeariene. Discuția va fi moderată de criticul literar suedez Jenny Aschenbrenner.
La standul EUNIC, de la ora 15.00, va fi organizată dezbaterea ‘A construi punți între țări: Suedia și România – aspecte ale dialogului cultural’. Profesorul Ingmar Sohrman, de la Universitatea din Goteborg, și traducătoarea Asa Apelkvist vor pune în evidență că, deși Suedia și România aparțin unor regiuni și tradiții istorico-culturale diferite, există un interes comun pentru dialog, cooperare și schimb cultural.
Tot la standul EUNIC, la ora 15.45, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului Marin Sorescu 2025, ajuns la a 17-a ediție, acordat anual de ICR Stockholm unui autor suedez care contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale europene. Câștigătorul va fi anunțat de Bjorn Apelkvist, membru al juriului, iar evenimentul va fi urmat de o prelegere susținută de laureat.
Premiul literar Marin Sorescu, având o valoare de 40.000 de coroane suedeze, a fost creat de ICR Stockholm în 2007 și se decernează anual. În urma voturilor unui juriu, el i se acordă unui scriitor suedez care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală.
Târgul de Carte de la Goteborg, cel mai mare eveniment de profil din Scandinavia, a luat ființă în 1985 și a devenit una dintre cele mai tehnologizate și cele mai influente platforme literare internaționale. Cu un public anual de aproximativ 100.000 de vizitatori, târgul este recunoscut pentru capacitatea sa de a aduce în dialog scriitori, editori, traducători, cercetători și lideri de opinie din întreaga lume. Ediția din 2025 stabilește noi recorduri, reunind 903 vorbitori – inclusiv 159 de autori internaționali din 35 de țări, dintre care 95 din afara spațiului nordic. Sunt programate 327 de seminarii și prelegeri, dintre care 32 sunt dedicate temei ‘Dramaturgia’, iar 47 explorează tematica ‘Iubire și dorință’.
Secțiunea dedicată dramaturgiei aduce în prim-plan nume de referință din lumea teatrului contemporan european și american.
Târgul beneficiază de o expunere mediatică extinsă, cu aproximativ 1.500 de jurnaliști acreditați și o acoperire intensă în presa scrisă, emisiunile culturale și platformele radio-TV din Suedia și internaționale.
Comunicat de presă – Institutul Cultural Român