Romfilatelia lansează un produs filatelic special dedicat Expoziţiei de costume româneşti şi marocane de la Rabat

Social

Romfilatelia, alături de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Maroc, a lansat produsul filatelic special dedicat Expoziţiei de costume româneşti şi marocane care se desfăşoară la Rabat în perioada 25 septembrie – 18 decembrie a.c.

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Naţională a Muzeelor din Regatul Maroc, prin acordul semnat de către domnul Mohamed El Mehdi Qotbi, Preşedinte şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, prin doamna Paulina Popoiu, Manager şi s-a bucurat de prezenţa E.S. Maria Ciobanu, Ambasadorul României la Rabat, Abdelaziz El Idrissi, şef al Departamentului Muzeelor, distinşilor invitaţi, reprezentanţi ai corpului diplomatic, instituţii de cultură, artişti, colaboratori şi prieteni ai instituţiilor organizatoare, admiratori ai costumelor populare româneşti şi marocane.

Romfilatelia îşi continuă, prin marca poştală, parcursul de mesager al tematicilor legate de tradiţiile ţării, ca un adevărat ambasador cultural cu prezenţa vizibilă pe toate continentele.

Felicitări organizatorilor, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Ambasada României în Regatul Maroc, Fundaţia Naţională a Muzeelor din Regatul Maroc şi Muzeul Mohamed al VI-lea de artă modernă şi contemporană din Rabat pentru evenimentul cultural bilateral de înaltă ţinută ! Comunicat de presă – Romfilatelia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *