Salariul minim

Salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie 2019

Social

Salariul minim pe economie va creşte de la 1 decembrie 2019, a anunţat Mihai Fifor, purtător de cuvânt al PSD şi secretar general al partidului.

Salariul minim brut pe ţară va fi raportat la 50% din valoarea câştigului salarial mediu brut pe ţară din anul anterior, iar în cazul salariaţilor cu studii superioare, salariul minim brut va reprezenta 60% din această valoare de referinţă.

Mihai Fifor, purtător de cuvânt al PSD şi secretar general al partidului, a publicat pe Facebook mai multe grafice, în care se arată cum va creşte salariul minim pe economie de la 1 decembrie 2019.

„Una dintre cele mai importante măsuri de guvernare propuse de doamna prim-ministru Viorica Dancila în cadrul Congresului PSD este raportarea salariului minim la valoarea câștigului salarial mediu brut pe economie.

Mai simplu spus, când cresc salariile pe toată economia, atunci obligatoriu va crește și salariul minim, care va fi 50% din media câștigului salarial brut din România. Pentru salariații cu studii superioare acest procent va fi 60%. Măsura se va aplica chiar din acest an, de la 1 decembrie. În acest fel, avem garanția că nimeni nu este lăsat în urmă și că beneficiile creșterii economice se vor regăsi în buzunarele tuturor românilor”, a scris Mihai Fifor pe contul său de Facebook.

Astfel, o estimare în cazul salariului minim brut prevede că acesta va creşte de la 2080 de lei, la 2244 de lei. Pentru cei cu studii superioare, suma este majorată de la 2350 de lei la 2.692 de lei.

În cazul salariului net, estimarea este că va creşte de la 1.263 de lei la 1355 de lei (creştere 92 de lei/lună), iar pentru cei cu studii superioare de la 1413 de lei la 1603 lei (creştere de 190 de lei/lună).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *