Ministerul Muncii a publicat proiectul de Hotărâre care prevede creșterea salariului minim cu 100 de lei net, de la 1 ianuarie 2020. Astfel, potrivit proiectului, anul viitor ar putea crește salariul minim brut la 2262 lei. Pentru cei cu studii superioare va crește la 2.620 lei.
“Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.262 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,518 lei/oră”, se arată în document.
Acesta precizează că, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile și obligațiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.262 lei al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să fie majorat la 2.262 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creștere de 8,7% față de luna decembrie 2019”, se precizează în Nota de fundamentare ce însoțeșe proiectul.
În prezent, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este stabilit la 2.080 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe luna în anul 2019, reprezentând 12,43 lei/ora.
Salariul minim brut pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel putin un an în domeniul studiilor superioare, va crește cu 11,5 % față de luna decembrie 2019.
Reprezentantii MMJS precizează, în nota de fundamentare că impactul macroeconomic a fost inclus în valoarea și dinamică indicatorilor macroeconomici și sociali din Prognoza de primavară 2019, indicatori care stau la baza proiecțiilor veniturilor bugetare pentru anul 2020.
În conformitate cu Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor.
„Nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata de 2.262 lei lunar și 2.620 lei lunar a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali”, se mai arată în notă.