Sectorul 5 al Capitalei va avea peste 1.500 de noi locuri de parcare. Primăria a anunțat că în diferite zone vor fi construite parcări supraetajate cu două și trei etaje. Acestea vor avea și terenuri de sport pe acoperiș.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 au anunțat că au fost demarate mai multe proiecte privind realizarea de noi spații de parcare. Potrivit datelor furnizate, Primăria este în faza avansată de proiectare pentru construirea a două parcări supraetajate.
„Una dintre ele este o parcare pe două etaje pe Calea 13 Septembrie în zona blocului V53. Astfel, locuitorii din zonă vor avea acces la 198 de noi locuri de parcare. Cel de-al doilea proiect se referă la amenajarea unei parcări pe Calea Rahovei nr. 327, tot pe două etaje. Această construcție va avea 138 de noi locuri de parcare. Pentru a folosi la maximum spațiul, deasupra parcărilor vor fi amenajate și terenuri de sport”, a anunțat primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu.
O altă parcare va fi construită pe Șoseaua Alexandrei nr. 22-24. Pe cele trei etaje vor fi disponibile 1.170 de noi locuri. Proiectul se află în stadiul întocmirii documentației pentru achiziția studiului de fezabilitate. În paralel, se fac analize în vederea identificării altor spații pentru viitoarele parcări.