antrenor halep

Simona Halep a ratat calificarea în finala Miami Open

Sport

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 7-5, 6-1, de Karolina Pliskova (Cehia), locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5, în semifinalele Miami Open. Partida a fost întreruptă de ploaie de două ori, o dată la scorul de 3-3, aproxiamtiv o oră, şi a doua oară la 5-7, 0-5, circa 70 de minute.

Jucătoarea din Cehia îşi ia revanşa pentru înfrângerea de la jumătatea lunii februarie, din Fed Cup, învingând-o pentru a treia oară în carieră pe Simona, la finele unui meci de o oră şi 13 minute de joc efectiv, dar presărat cu două pauze de aproximativ câte o oră, cauzate de ploaie.

Pliskova a revenit de la 3-5 în primul set, câştigând 10 dintre ultimele 11 game-uri disputate.

Semifinala dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova a fost întreruptă timp de o oră la scorul de 3-3 şi 15-40 pe serviciul Pliskovei, după un start de meci în care Simona avea un avantaj destul de uşor de sesizat în schimburile de mingi, dar neconcretizat pe tabelă. La reluare, românca a obţinut break-ul după o dublă greşeală a reprezentantei Cehiei, a confirmat apoi pe serviciu, însă de la 5-3 a devenit de nerecunoscut – defensivă, fără iniţiativă, incapabilă să găsească breşele pentru lovituri câştigătoare.

Simona a fost la două puncte de victorie în primul set pe retur, a servit apoi la 5-4, însă Karolina Pliskova a început să dicteze autoritar, evadând pe tabelă cu serie de nouă game-uri consecutive.

Ploaia a întrerupt din nou partida când reprezentanta Cehiei ajunsese deja la un singur game de victorie: în setul secund Simona Halep nu a câştigat decât şase puncte, în cinci game-uri.

Karolina Pliskova a răsturnat şi balanţa loviturilor câştigătoare, de la 10-5 în favoarea Simonei Halep în primele şapte game-uri, la 23-14 în favoarea sa în final de partidă.

Simona Halep a ratat şansa de a reveni pe prima poziţie WTA şi de a o depăşi pe Naomi Osaka. Pliskova trece pe 3 în faţa Kvitovei, iar mai departe poate urca chiar pe locul doi dacă ar câştiga turneul de la Miami.

Finala turneului de la Miami, programată sâmbătă, le va aduce faţă în faţă pe Karolina Pliskova şi pe Ashleigh Barty, cea care, de luni, va fi în Top 10 WTA. Australianca va juca prima finală a carierei în seria Premier Mandatory.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *