Preţurile de consum în SUA au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna decembrie, ceea ce ar putea amâna momentul în care Rezerva Federală va începe să reducă dobânzile, transmite Reuters.
Departamentul american al Muncii a anunţat joi că indicele preţurilor de consum a crescut cu 3,4% în ritm anual în luna decembrie, după un avans de 3,1% în luna noiembrie. De la o lună la alta, preţurile de consum au crescut – cu 0,3% luna trecută, după un avans de 0,1% în luna noiembrie.
Chiriile „au continuat să crească în luna decembrie, fiind responsabile pentru mai mult de jumătate din creşterea lunară a inflaţiei”, a precizat Departamentul Muncii, într-un comunicat de presă.
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans al inflaţiei de 0,2% de la o lună la alta şi la unul de 3,2% în ritm anual.
După ce a încetinit până la un ritm anual de 3% în luna iunie 2023, noile progrese în reducerea inflaţiei în SUA au fost limitate de chiriile persistent de mari. Totuşi, ritmul de creştere a preţurilor de consum a încetinit semnificativ de la vârful de 9,1%, atins în luna iunie 2022.
Aceste date statistice care arată o creştere peste aşteptări a inflaţiei în luna decembrie vin la o săptămână după un alt raport, conform căruia economia americană a creat 216.000 de locuri de muncă în luna noiembrie, mai mult decât se estima. În acelaşi timp, angajatorii au majorat salariile, situaţia solidă de pe piaţa muncii punând sub semnul întrebării aşteptările pieţelor financiare că Rezerva Federală va începe să reducă dobânzile încă din luna martie.