SUA – Joe Biden cere o anchetă privind scumpirea benzinei

Externe

Confruntat cu o creştere accentuată a inflaţiei, preşedintele american Joe Biden a cerut miercuri autorităţii care se ocupă de concurenţă să verifice comportamentul „eventual ilegal” al companiilor petroliere, al căror preţ la benzina de la pompă este tot mai mare, relatează AFP.

Casa Albă i-a cerut într-o scrisoare preşedintei Federal Trade Commission (FTC), Lina Khan, „să îşi îndrepte atenţia spre semnele tot mai evidente de comportamente dăunătoare pentru consumatori din partea companiilor de petrol şi gaz”.

„FTC are autoritatea să examineze dacă există acţiuni ilegale care afectează bugetele familiilor la pompă. Cred că ar trebuie să începeţi imediat”, a scris Joe Biden.
Administraţia sa se confruntă cu nemulţumirea tot mai mare a americanilor faţă de inflaţie, determinată în special de creştere preţurilor la energie.

Joe Biden subliniază că deşi preţurile la benzina de la pompă au continuat să se majoreze, „costurile rafinăriilor şi industriaşilor din domeniul petrolier au scăzut, iar profiturile lor au crescut”.
El a denunţat „diferenţa inexplicabilă” între preţul la petrolul brut şi preţul combustibilului la pompă.
„Nu accept ca americanii care muncesc din greu să plătească mult pentru carburant din cauza unor comportamente care încalcă regulile de concurenţă sau care sunt eventual ilegale”, se mai arată în scrisoarea preşedintelui.
„Prin urmare, cer Comisiei să examineze ce se întâmplă cu pieţele de petrol şi gaz”, a scris el.

Preţul unui galon de benzină la pompă (3,78 litri) a crescut cu mai mult de un dolar în ultimul an, situându-se la o medie de 3,41 dolari la nivel naţional, conform Asociaţiei Auto Americane (AAA).

În această săptămână, în California au fost atinse recorduri din ultimii 20 de ani, preţul ajungând la 4,69 dolari.
Inflaţia persistentă din SUA devine o provocare pentru administraţie, în contextul în care preţurile au crescut cu 0,9% în octombrie. Ea se situează la 6,2% pentru 12 luni, cel mai înalt nivel de după 1990.

Solicitată de AFP, Comisia a refuzat să comenteze anchetele pe care le desfăşoară, dar purtătorul său de cuvânt, Peter Kaplan, a spus că „FTC este preocupată de această problemă şi o vom analiza”, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *