armata

SUA plasează 8500 de militari în stare de alertă pentru posibila trimitere în Europa de Est

Actualitate

Până la 8500 de militari au fost plasați în stare de alertă pentru o posibilă trimitre în Europa de Est, pe fondul acumulării de trupe rusești la granița cu Ucraina, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, citat de CNN.

„Numărul de trupe pe care ministrul Apărării le-a pus în alertă maximă este de până la 8.500 de oameni”, a declarat purtătorul de cuvânt, subliniind că „nu a fost luată nicio decizie cu privire la desfășurarea forțelor în afara Statelor Unite în acest moment”.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că „majoritatea” trupelor americane plasate în alertă intensă au fost menite să întărească forța de răspuns rapid a NATO, dar a adăugat că acestea vor fi „pregătite și pentru orice alte situații”.

„Statele Unite au luat măsuri pentru a spori gradul de pregătire a forțelor sale în țară și în străinătate, așa că sunt pregătite să răspundă la o serie de situații neprevăzute, inclusiv să ofere sprijin pentru forța de răspuns a NATO dacă aceasta este activată”, a mai purtătorul de cuvânt. El a precizat că Forța de Răspuns NATO „cuprinde aproximativ 40.000 de militari multinaționali”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *