Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Cooperativa Caprirom Sud-Muntenia, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM), organizează în perioada 25 – 27 aprilie 2024, în curtea ministerului, „Târgul de Florii”.
Potrivit unui comunicat al ministerului, acesta este primul eveniment de promovare a produselor agroalimentare provenite din zona montană a României etichetate pe schema de calitate „Produs montan”.
Târgul vizează promovarea produselor din zona montană, precum şi conştientizarea consumatorilor în ceea ce priveşte produsele autohtone, astfel încât aceştia să se bucure de produse de calitate. Prin acest târg, MADR îşi propune să pună în valoare bogăţia şi diversitatea acestor regiuni, aducând în prim plan tradiţia şi gustul autentic al produselor locale, subliniază sursa citată.
În cadrul târgului vor fi expuse exclusiv produse care au dobândit menţiunea de calitate „produs montan”, din categoria lactate, preparate din carne, dar şi produse vegetale procesate cum ar fi siropuri, dulceţuri, zacuscă sau diverse conserve din ciuperci.
Vedetele târgului vor fi telemeaua, caşul, untul, smântâna, brânza de burduf, urda din lapte de vacă sau de oaie, brânza maturată şi condimentată, caşcavalul afumat şi neafumat, maturat sau condimentat. Produsele din carne vor beneficia de o ofertă generoasă, la târg regăsindu-se atât produse din carne de porc – cârnaţi de casă, pastramă, cotlet afumat, slănină afumată, muşchi ţărănesc, dar şi preparate din peşte – păstrăv zamorean morcovit, păstrăv jăruit, păstrăv prăvălit şi proţăpit, tocană de păstrăv cu legume.
Cei care ţin postul Paştelui vor putea alege dintr-un sortiment vast de produse vegetale, de la siropuri şi dulceţuri din fructe şi fructe de pădure (afine, fragi, mure, zmeură, merişoare, cătină) până la fructe proaspete (prune, pere, mere, congelate sau uscate), zacuscă şi conserve diverse obţinute din vinete sau ciuperci (ghebe, gălbiori, hribi). Nu vor lipsi nici prunele bistriţene cu miez de nucă, iar mierea culeasă de albine din flora montană va avea un loc special în cadrul târgului alături de păstură, propolis, polen şi lăptişor de matcă.
Toate produsele sunt obţinute exclusiv în zona montană a României, iar producătorii vor veni din judeţele Alba, Maramureş, Bistriţa, Harghita, Sibiu, Vrancea, Neamţ.
Târgul va fi deschis în curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada 25 – 27 aprilie 2024, între orele 9:00-19:00.