tarom

Tarom pune în vanzare bilete de avion începând de la 119 euro – pâna pe 3 noiembrie

Social

Operatorul aerian TAROM vine cu o ofertă de toamnă în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, în cadrul căreia pune în vânzare bilete începând de la 119 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, pe mai multe rute externe, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, compania va percepe tarife de la 119 euro pentru bilete dus-întors între Bucureşti şi Atena, Istanbul, Frankfurt, Munchen, Roma, Chişinău, Hamburg, Tbilisi, Tel Aviv, Salonic, Praga, Stockholm, Belgrad, Torino şi Lyon.

Tarife începând cu 139 de euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, vor fi valabile pentru rutele Bucureşti – Budapesta, Sofia, Amsterdam, Bruxelles, Barcelona şi Erevan.

O altă categorie de bilete, de la 159 de euro, dus-întors, cu toate taxele, vor fi valabile pentru traseele Bucureşti – Paris, Cairo, Amman, Beirut, Madrid şi Londra.

Oferta este valabilă pentru cursele operate de Tarom în perioada 18 noiembrie – 14 decembrie 2019 şi 11 ianuarie – 31 martie 2020 (data ultimului retur), este supusă unor termene şi condiţii speciale, iar locurile la aceste tarife sunt limitate.

Biletele pot fi achiziţionate în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie 2019 şi sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro.

Toţi pasagerii Tarom beneficiază gratuit de transportul bagajului de cabină, bagajului de cală, catering la bord şi check-in.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *