Termenul de ridicare a voucherelor pentru vaccinați – prelungit de la 60 de zile la 6 luni

Social

Ministerul Sănătății a prelungit termenul de ridicare de la centrele de vaccinare a tichetelor de masă acordate pentru persoanele cu schema completă de vaccinare de la 60 de zile la 6 luni, printr – un Ordin al ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Măsura a fost luată pentru continuarea activității de vaccinare în condiții optime, dar și din cauza apariției unor întârzieri în livrarea tichetelor pentru populație.

În luna septembrie 2021, Ministerul Sănătății a stabilit metodologia de acordare a alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Conform acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

În luna octombrie 2021, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a aprobat suplimentarea fondurilor pentru achiziția tichetelor de masă cu suma de 13, 8 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *