comisia europeana

UE prelungeşte suspendarea tarifelor pentru produsele americane – în contextul litigiului privind oţelul şi aluminiul

Externe

Uniunea Europeană a decis să prelungească până la 31 martie 2025 suspendarea măsurilor sale de reechilibrare a taxelor vamale aplicate produselor americane, în contextul litigiului privind oţelul şi aluminiul, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Pusă iniţial în aplicare în cursul preşedinţiei lui Donald Trump, reechilibrarea taxelor vamale aplicate de UE exporturilor SUA a reprezentat un răspuns la instituirea de către SUA a taxelor vamale asupra importurilor de oţel şi aluminiu în temeiul secţiunii 232.

Această prelungire este rezultatul unui acord încheiat cu SUA. UE prelungeşte suspendarea reechilibrării taxelor vamale şi, în schimb, SUA prelungeşte suspendarea taxelor sale vamale pentru volumele de schimburi comerciale obişnuite care figurează în sistemul de contingente tarifare (CT) instituit în ianuarie 2022. În plus, SUA au convenit să prevadă excluderi suplimentare de la taxe vamale pentru exportatorii din UE.

Prelungirea va permite exportatorilor de oţel şi aluminiu din UE să economisească aproximativ 1,5 miliarde de euro în taxe vamale pe an. SUA trebuie să îşi finalizeze propriile proceduri pentru a-şi extinde sistemul de contingente tarifare pentru exporturile UE de oţel şi aluminiu începând cu 1 ianuarie 2024. Această suspendare prelungită a taxelor vamale oferă certitudine întreprinderilor de ambele părţi ale Atlanticului, ceea ce va facilita fluiditatea schimburilor comerciale.

UE va continua să colaboreze în mod constructiv cu SUA pentru a-şi păstra drepturile conferite şi pentru a elimina pentru totdeauna taxele vamale americane impuse în temeiul secţiunii 232 la exporturile UE. În contextul discuţiilor referitoare la un acord global privind oţelul şi aluminiul durabile (GSA), UE şi SUA îşi continuă, de asemenea, eforturile vizând rezolvarea problemelor supracapacităţii la nivel mondial şi decarbonizarea sectoarelor oţelului şi aluminiului. Prelungirea reciprocă a suspendărilor tarifare oferă timpul şi spaţiul de manevră necesare pentru a se ajunge la un acord cu privire la chestiunile restante legate de acordul global privind oţelul şi aluminiul durabile.

În 2018, SUA a introdus taxe vamale la exporturile europene de oţel şi aluminiu în valoare de 6,4 miliarde euro. Ca răspuns, UE a adoptat măsuri de reechilibrare a taxelor vamale pentru exporturile SUA către UE în valoare de 2,8 miliarde euro. În 2022, UE a suspendat integral aceste măsuri până la 31 decembrie 2023, pentru a acorda timpul necesar de colaborare în vederea găsirii unei soluţii pe termen mai lung. Statele Unite au înlocuit taxele vamale americane instituite în temeiul secţiunii 232 cu un sistem de contigente tarifare bazat pe volumele schimburilor comerciale obişnuite, ceea ce are drept rezultat faptul că oţelul şi aluminiul din UE care depăşesc contingentele sunt în continuare supuse taxelor vamale.

În 2022, UE a exportat 3,8 milioane de tone metrice de oţel către SUA. Un volum de 1,7 milioane de tone metrice din exporturile UE a beneficiat de scutirea de taxe vamale în cadrul contingentelor tarifare americane în temeiul secţiunii 232. În plus, conform datelor comunicate de administraţia americană, Statele Unite au acordat exportatorilor din UE excluderi suplimentare în valoare de 1,5 milioane de tone metrice.

În ceea ce priveşte aluminiul, anul trecut UE a exportat 289.000 de tone metrice către SUA. Cu toate acestea, doar un volum de 146.000 de tone metrice din exporturile UE a beneficiat de scutirea de taxe vamale în cadrul contingentelor tarifare americane în temeiul secţiunii 232. În plus, conform datelor comunicate de administraţia americană Comisiei Europene, administraţia americană a acordat exportatorilor din UE excluderi în valoare de 70.000 de tone metrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *