Ungaria va renunţa la obligativitatea măştilor, începând de luni, şi va elimina cea mai mare parte a măsurilor legate de noul coronavirus, a declarat şeful de cabinet al premierului în conferinţa de presă obişnuită de joi, transmite MTI.
Guvernul va revoca de asemenea reglementările care le permit companiilor să le impună vaccinarea anti-COVID-19 angajaţilor şi le va anula şi pe cele privind folosirea certificatelor de imunitate, a precizat Gergely Gulyas.
Măsurile ca masca şi vaccinarea vor mai fi menţinute doar în spitale şi anumite instituţii cum sunt căminele pentru vârstnici.
Va fi menţinută de asemenea starea de alertă sanitară pentru a permite guvernului să acţioneze prompt în cazul în care ţara ar fi lovită de un al şaselea val pandemic, a adăugat el.
Potrivit cifrelor oficiale, în ultimele 24 de ore în Ungaria au fost înregistrate 3862 de noi infectări cu coronavirus şi 77 de decese, în spitale fiind trataţi 3120 de pacienţi, dintre care 126 intubaţi.
De la debutul pandemiei, acum circa doi ani, în Ungaria, ţară cu mai puţin de 10 milioane de locuitori, au fost înregistrate 1.796.982 de infectări şi 44.211 decese atribuite coronavirusului.