RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri acţionează în justiţie Comisia Europeană pe tema RCA

Social

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, miercuri, că a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene (CE), în condiţiile în care se opune ferm modificării legislaţiei RCA solicitate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), şi solicită suportul eurodeputaţilor români pentru desecretizarea scrisorii RCA, primită de la CE.

UNTRR solicită suportul eurodeputaţilor români pentru desecretizarea scrisorii primite de autorităţile române de la Comisia Europeană (CE) în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

Cererea e făcută în contextul în care ASF susţine modificarea legislaţiei RCA, în condiţiile în care legea actuală a avut efecte pozitive determinante în piaţă, iar tarifele RCA practicate în prezent de asigurători se situează sub tariful de referinţă, potrivit UNTRR.

”Totodată, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române, deşi modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România”, se arată în comunicat.

Astfel, patronatul se opune ferm modificării Legii 132/2017 în sensul eliminării tarifului de referinţă cât şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă.

”Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a legii 132/2017, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business”, se arată în comunicat.

UNTRR consideră că modificarea legislaţiei RCA în sensul propus de ASF şi de unii asigurători va determina reintrarea în criză a pieţei RCA, iar tarifele vor creşte vertiginos pentru toate categoriile de vehicule.

”UNTRR solicită Consiliului Concurenţei publicarea raportului final privind investigaţia asupra sectorului pieţei de asigurări, în condiţiile în care 9 companii de asigurări şi o asociaţie au fost sancţionate cu o amendă de 53 milioane euro pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA)”, se arată în comunicat.

Patronatul avertizează că modificarea legislaţiei actuale RCA, prin eliminarea tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative, va facilita apariţia unor noi posibile practici de cartel pe piaţa RCA românească, în ciuda declaraţiilor ipocrite ale companiilor de asigurări în favoarea pieţei libere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *