venetia

Veneţia va testa din 2024 o taxă de 5 euro care vizează “turiștii de o zi”

Actualitate Lifestyle

Veneţia va testa din 2024 o taxă de cinci euro care vizează turiştii care vin doar pentru o zi în Oraşul Dogilor, victimă a turismului de masă şi riscând să fie plasată luna aceasta pe lista UNESCO a patrimoniului mondial în pericol, notează AFP.
Obiectivul principal al acestei măsuri, votată de consiliul municipal al Veneţiei, este de a descuraja vizitatorii de o zi care contribuie la aglomerarea oraşului celebru în întreaga lume pentru operele sale de artă, podurile şi canalele sale.

În 2024, această taxă plătibilă online va fi introdusă pentru maximum 30 de zile în care numărul de turişti este în mod tradiţional mai mare, în special în weekendurile cu punte din primăvară şi în perioada verii. Calendarul zilelor în cauză va fi publicat ulterior. Vor fi scutite de această taxă persoanele sub 14 ani şi turiştii care petrec cel puţin o noapte la faţa locului.

„Este un prim pas (…) Facem un experiment”, a afirmat primarul de dreapta Luigi Brugnaro, promiţând că „sistemul va fi uşor de utilizat”.
Unda verde pentru această măsură intrevine în momentul în care Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a recomandat la sfârşitul lui iulie să plaseze Serenissima pe lista patrimoniului mondial în pericol, considerând că Italia a luat până acum măsuri „insuficiente” pentru a combate deteriorarea sitului.
„Dezvoltarea continuă (a Veneţiei), impactul schimbărilor climatice şi turismul de masă ameninţă să provoace modificări ireversibile ale valorii universale excepţionale a bunurilor”, a criticat UNESCO.
Creşterea nivelului mării şi alte „fenomene meteorologice extreme” legate de încălzirea globală „ameninţă integritatea” sitului, a mai avertizat UNESCO.

Avizul UNESCO este deocamdată orientativ: pentru ca Veneţia să intre efectiv pe lista patrimoniului în pericol este nevoie de aprobarea statelor membre prezente la o reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial care se desfăşoară în prezent la Riad.
Momentul votului asupra acestei taxe este cât se poate de oportun pentru Veneţia, care amână de ani de zile luarea unor măsuri drastice, în special introducerea rezervărilor obligatorii la hotel şi a cotei privind numărul de intrări în oraş pentru a opri valul milioanelor de turişti în centrul istoric saturat.

Opoziţia municipală nu a omis să evidenţieze „graba” bruscă din jurul acestei măsuri pentru a „arăta UNESCO că facem ceva”. „O taxă de cinci euro nu va împiedica pe nimeni să vină la Veneţia”, a declarat consilierul Gianfranco Bettin.
Veneţia, oras insular fondat în secolul al V-lea şi care a devenit o mare putere maritimă în secolul al X-lea, se întinde pe 118 insuliţe. Oraşul şi laguna sa au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO în anul 1987.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *