Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Wines Of Romania, a organizat la 5 iunie un eveniment de prezentare a vinurilor românești, în prezența unor personalități din Peninsulă precum Bruno Vespa, renumit jurnalist și fin cunoscător al vinurilor produse în România, informează Ambasada într-o postare pe pagina de facebook.
La eveniment au participat șapte crame românești, Domeniile Averesti, Domeniul Bogdan, Jidvei, SERVE, Gramofon Wine, Viticola Sarica Niculitel & Crama DeMatei, cu 60 de vinuri premium, parte a programului Carrefour Romania „Deschidem Vinul Românesc” și parteneri Wines of Romania. Iubitorii de vin și antreprenorii prezenți au avut ocazia să facă cunoștință sau să revadă soiuri tradiționale românești precum Fetească regală, Fetească albă, Busuioacă, Zghihară, Fetească neagră și altele.
Degustarea de vinuri a reunit reprezentanți importanți din HoReCa, oameni de afaceri, autorități și personalități publice din Italia, experți în vinuri, directori de restaurante Michelin, jurnaliști și influenceri de profil.
Gabriela Dancău, ambasadorul României în Italia și gazda evenimentului a declarat, în intervenția sa: „Vinul românesc nu este doar un produs comercial, ci este un ambasador al culturii și istoriei noastre. Fiecare strop de vin din paharul nostru poartă cu el amintirea unui pământ bogat in tradiții și înnobilat de hărnicia producătorilor noștri. Evenimentul găzduit de Ambasada României la Roma a fost o invitație la o călătorie senzorială în România, unde peisajele pitorești și ospitalitatea caldă se împletesc armonios cu degustarea unor vinuri deosebite.
Noua industrie românească a vinurilor, în care s-a investit mult în ultimii 15 de ani, produce vinuri excelente. Cele premium, mai ales, pot fi așezate onorabil alături de vinurile italiene, spaniole sau franceze. Aceasta este nișa de pe piața italiană în care cred că vinurile noastre au șanse mari. Și acest fapt ne-a fost confirmat de somelierii, directorii de restaurante Michelin și distribuitorii care au fost prezenți la evenimentul nostru de aseară și care au fost impresionați mai ales de vinurile din soiurile autohtone românești, necunoscute până acum pe piața italiană.”
Marinela Ardelean, fondatoare Wines of Romania, co-organizator RO-Wine și ambasador al programului „Deschidem Vinul Românesc” a adăugat: „Am primit cu bucurie invitația doamnei ambasador Gabriela Dancău de a promova vinurile românești în Italia. Laudele aduse vinurilor care au fost degustate, modul în care fiecare proprietar de cramă și-a prezentat propriile vinuri precum și numărul mare de participanți la eveniment, mi-au întărit convingerea că vinul românesc va ajunge pe rafturile magazinelor și în meniurile restaurantelor din Italia, devenind ceea ce ne dorim cu toții, un brand de țară”.
Bruno Vespa, o prezență emblematică în peisajul public italian, îmbracă pentru prima dată haina de ambasador al vinului românesc în Peninsulă, în cadrul primului eveniment dedicat profesioniștilor în domeniu organizat de Ambasadă și Wines of Romania. „Salut această admirabilă inițiativă de promovare a vinului românesc în Italia, un vin excelent, de calitate, pe care am avut ocazia să îl degust în mai multe rânduri și care are potențialul de a penetra piața italiană și de a atinge succesul binemeritat!”