Volodimir Zelenski – Ucraina a primit o primă tranşă de 3 miliarde de euro din ajutorul UE pentru 2023

Externe

Ucraina a primit o primă tranşă de 3 miliarde de euro din pachetul de 18 miliarde prevăzute de Uniunea Europeană pentru anul 2023, a anunţat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

„Ucraina a primit primele 3 miliarde de euro din noul program macro-financiar de 18 miliarde de euro” de sprijin pentru economia ucraineană, a scris Zelenski pe Twitter, mulţumindu-le preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi celor 27 de state membre pentru ‘sprijinul solid’ acordat Kievului, la aproape 11 luni de de debutul invaziei ruse.
UE a aprobat la mijlocul lui decembrie acest nou ajutor financiar pentru Ucraina, după dezbateri aprinse între statele membre.

Europenii s-au angajat să acorde lunar Ucrainei câte 1,5 miliarde de euro pe parcursul lui 2023 pentru a-i finanţa cheltuielile publice. Sprijinul ia forma unor împrumuturi pe 35 ani cu dobândă zero şi cu posibilitatea anulării datoriei.

Acest ajutor este totuşi însoţit de anumite condiţii, fixate de Bruxelles.
‘UE are nevoie să fie sigură că cele 18 miliarde de euro vor fi folosite corespunzător de Ucraina’, a explicat pe site-ul ucrainean eurointegration.com, citat de AFP, vicepremierul Olga Stefanişina, precizând că printre condiţii figurează mai ales chestiuni legate de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei.

Pachetul financiar european este destinat să ajute la menţinerea bugetului ucrainean pe linia de plutire, Zelenski estimând necesarul la circa 45 miliarde de dolari pentru 2023.
Potrivit think-tank-ului ucrainean Centre for Economic Strategy, suma totală a ajutorului occidental (financiar, militar etc.) ar putea atinge 100 miliarde de dolari în 2023, dintre care peste 40 miliarde numai pentru forţele armate ucrainene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *