Angajații din învățământ vor beneficia de zile libere de Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, precum și de Rusalii, în funcție de cultul religios de care aparțin. Decizia a fost luată, miercuri, conform unei propuneri legislative adoptate în unanimitate (92 de voturi „pentru”), de Senat, în calitate de cameră decizională.
Propunerea, care va fi transmisă Senatului spre dezbatere, a fost iniţiată de către zece parlamentari aparţinând grupurilor PSD, USR, UDMR, Pro Europa, minorităţi sau neafiliaţi. În cadrul dezbaterilor din plen, bihoreanul Szabó Ödön (UDMR), iniţiatorul demersului, a apreciat că este “o normalitate ca fiecare comunitate” să poată să îşi marcheze sărbătorile religioase atunci când acestea au loc.
Conform proiectului, salariaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.