Ziua Armatei României – Evenimentul „80 de ani de istorie”, pe 25 şi 26 octombrie, pe Calea Victoriei

Social

În marja acţiunilor dedicate Zilei Armatei României, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Asociaţia O.N.O.R. – Oameni, Naţiune, Onoare Respect, Primăria Municipiului Bucureşti şi ARCUB – Arte, Cultură Bucureşti organizează, în zilele de 25 şi 26 octombrie, evenimentul „80 de ani de istorie”, pe Calea Victoriei din Bucureşti (tronsonul Ateneul Român – Palatul Cercului Militar Naţional).

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 19.00, pe scena amplasată în Piaţa George Enescu, cu un spectacol în cadrul căruia vor performa Muzica Reprezentativă a Armatei, Formaţia 1st Cavalry Division Band a armatei americane şi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti.
În cea de-a doua zi a evenimentului, sâmbătă, 26 octombrie, programul va fi deschis, la ora 11.00, cu defilarea, pe Calea Victoriei, a efectivelor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Asociaţiei Tradiţia Militară, aeronave ale Aeroclubului României vor survola zona, urmat de o prezentare a maşinilor de epocă ale Retromobil România.

De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, vor avea loc expozitii statice, spectacole, zone dedicate copiilor, exerciţii de tip drill team ale Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, un program artistic organizat pe scena din Piaţa George Enescu, în cadrul căruia sunt invitaţi artişti precum Theodora Baloşin, Norica Enache, Lorena Istrate, Silvia Semeniuc, Letiţia Vişoiu, Oana-Elena Frîncu-Venţel şi Muzica Brigăzii 30 Gardă, Iulia Mihai, chitaristul Andrei Petrescu, Alina Sorescu şi corul de copii, Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei, Fanfara Jandarmeriei Române, Grupul Tronos Junior al Patriarhiei Române. Seara se va încheia cu reprezentaţia Orchestrei Simfonice Bucureşti.

***
La un an de la înfiinţare, Asociaţia O.N.O.R., care funcţionează sub tutela MApN, îşi propune să contribuie la promovarea imaginii României şi a Armatei prin generarea de evenimente şi campanii de comunicare care să aducă în atenţia publicului teme din domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Evenimentul „80 de ani de istorie” este susţinut de Antena 3 CNN, Televiziunea Română, Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Asociaţia Tradiţia Militară, Destiny Park, Aeroclubul României, S.C.C. Erbaşu S.A., Fundaţia Procultura Magda şi Ovidiu Buluc, Petrom, Romtehnica S.A., Poşta Română, Carpatina, Asociaţia pentru educaţie digitală şi bigger picture „A fost odată”, CineCouture, InfoCons.
Comunicat de presă – Ministerul Apărării Naţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *