Ziua Limbii Române

”Ziua Limbii Române” – la Casa Artelor ”Dinu Lipatti”

Lifestyle

Sâmbătă, 31 august, de la orele 18:00, are loc deschiderea stagiunii de toamnă, prilejuită de evenimentul extraordinar „Ziua Limbii Române la Casa Artelor Dinu Lipatti”, ediția a II-a. Publicul va participa la expoziții, ateliere de creație, proiecții de filme și la recitalul extraordinar de poezie „Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română este patria mea”, susținut de actorul Emil Boroghină.

Începând cu orele 18:00, va avea loc vernisajul expoziției în aer liber, „Ziua Limbii Române – Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă la 130 de ani de la trecerea în nemurire”, în cadrul căreia punem în lumină cele trei destine care s-au influențat reciproc – personalități ale literaturii clasice românești de la a căror dispariție se împlinesc 130 de ani, precum și o secțiune dedicată aspectelor istorice și geografice ce privesc formarea limbii române, a dialectelor și a graiurilor noastre. Participanții sunt invitați să vizioneze și expoziția permanentă „Dinu Lipatti – viața și opera”.

În Curtea Casei Lipatti, în intervalul 18:00-20:00, se vor desfășura Atelierul de modelaj în lut și, în premieră, Atelierul de scriere arhaică românească unde publicul va avea ocazia sa învețe o artă care se pierde în timp: caligrafia veche. În paralel cu aceste ateliere, de la orele 18:30, în Salonul de Muzică se vor proiecta filme documentare despre viața celor trei personalități omagiate: Mihai Eminescu, Veronica Micle și Ion Creangă.

În încheierea evenimentului, de la orele 20:00, în Salonul de Muzică, o să aibă loc Recitalul Extraordinar de poezie românească „Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română este patria mea” – producție a Teatrului Nottara, susținut de actorul Emil Boroghina, Societar de Onoare al Teatrului Național Craiova și Director fondator al Festivalului Internațional „Shakespeare” de la Craiova.

Regia și ilustrația muzicală a recitalului este realizată de Alina Hiristea, scenariul este semnat de Emil Boroghina, iar video-proiecția este realizată de Cristian Negoescu.

În cadrul recitalului se vor auzi poezii ale unora dintre cele mai răsunătoare voci din istoria literaturii române: de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru, până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu.

Conceptul evenimentului aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *