Muzeul Naţional Brukenthal serbează, pentru prima dată, Ziua Universală a Iei, eveniment ajuns în acest an la ediţia a X-a, în parteneriat cu alte două instituţii de cultură sibiene: Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu.
Timp de două zile, în interiorul expoziţiei „Mărginimea Sibiului. Zona fetelor frumoase şi a ţăranilor cu biblioteci”, curatoriate de Delia Voina şi Alexandru Constantin Chituţă, vizitatorii sunt invitaţi să afle, prin tururi ghidate, povestea iei specifice zonei Mărginimii Sibiului, ilustrată prin imagini fotografice realizate între anii 1918 şi 1940 în Atelierul fotografic Fischer din Sibiu.
Totodată, vor cunoaşte povestea Mariei Peligrad (născută Sora) din Săliştea Sibiului, „Măriuţa ‘ea faină”, tânăra care, cu mândrie, a purtat ia săliştenească confecţionată chiar de ea la Expoziţia Jubiliară din Bucureşti. Ulterior numele ei a fost asimilat cu cel de Sălişteancă, în seria de cărţi poştale realizate după fotografii ce poartă semnătura Fischer.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, şi a fost iniţiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.
Ziua Universală a iei ediţia a X-a, 23/24 iunie 2023, Palatul Brukenthal, Sala 79
Program:
23 iunie 2023, ora 16
24 iunie 2023, ora 14
– tururi ghidate ale expoziţiei „Mărginimea Sibiului. Zona fetelor frumoase şi a ţăranilor cu biblioteci”